Dragă Florin Zamfirescu,
Ne cunoaştem din tinereţe. Eu eram ziarist. Scriam, promovam muzica folk, pop, rock , spectacole de divertisment, cam ceea ce azi se numeşte entertainment, la “Săptămâna” apoi la “Flacăra”, iar tu erai student la Teatru.
Te-am remarcat la spectacolul de la Cassandra, numit "Divertisment 70", pe care l-am vizionat de mai multe ori, făcîndu-i o presă minunată şi pe cale orală. Voi, iaca nişte studenţi ncunoscuţi, făceaţi un succes mortal cu casa închisă dintr-un spectacol de revistă.
De fapt, era o replică proaspătă ca trufandaua, tăioasă şi îndrăzneaţă dată umorului oficial de revistă, care traversa o criză de monotonie. În care toţi eroii erau chelneri sau frizeri ciubucari.
Apropo, să comparăm leul lăsat să alunece discret în buzunarul de la halat al frizerului, cu comisioanele de azi... Umorul de la "Tănase", apropos, s-a revigorat social cu extrem de îndrăzneţele, inconştient-aluzivele spectacole susţinute de Stela şi Arşinel din preajma Revoluţiei... Ştiu că spectacolul vostru a provocat o mică panică la Tănase.
Se temeau de tinereţea şi talentul vostru. D, au fost angajaţi, dacă nu mă înşel, doar trei dintre voi, unul fiind regretatul Florin Tănase. Aţi răspândit atunci într-o monotonie bucureşteană stresată de perioade post-inundaţii şi eternal "plan cincinal" o veselie de-a dreptul subversivă şi sfidătoare.
Îmi amintesc acea "Kalika" internaţională cu un cor din care făcea parte şi Mache Perşa, piesă de care s-a lipit pe viaţă... Tu recitai cu o falsă duioşie ritmică un text al lui Miron Radu Paraschivescu, "Hanny".
Mircea Diaconu cânta "Şapte văi şi-o vale adâncă", şlagăr popular, dar cu un refen onomatopeic "dao-lic-lic-lic!" preluat de corul lui Mihalea şi păstrat şi azi în folclor. Eraţi mari. O generaţie minunată, talente cu căruţa. Ioana Crăciunescu, Tamara Creţulescu, Gelu Colceag, Gabi Iencek, Ştefan Svoboda cel care mi-a luat locul la Flacăra de unde a zburat direct în Israel... să mă ierte omiţii... Ai ajuns apoi un mare actor de cinema, de teatru.
De câte ori ne întâlneam în tramvaiul 2, eu venind din inima Giuleştiului, tu de la teatru? Ai fost rector, ai avut mari roluri, ai o carieră demnă de un monstru sacru. Demnă de un oltean. Nu am vrut să te laud cu cariera ta căci lumea o ştie. E de notorietate. Am vrut doar să ne amintim împreună ireversibilul tău început. Azi e ziua ta. Te sărut pe suflet şi talent...
George Stanca, pamflet