Dragă Ion Besoiu,

Pentru mine, pentru generaţia mea şi pentru români eşti un mit. Cel al filmelor memorabile ale tinereţii sau copilăriei.

E drept, cel mai bine te-au prins rolurile de ardelean. Ceea ce şi eşti dumneata. Şă ştii că puştiul care te admira în studenţie, eminamente naiv - eu - te credea bucureştean.

Consideram că toţi actorii mari ai scenei şi ecranului sunt bucureşteni; că de aici se potriveau ceasurile. Am avut un şoc aflând că eşti ardelean; că nu "joci" accentul ardelenesc, îl ai în sânge. Mă rog, eu am o saga întreagă cu ardelenii până m-am însurat cu una de-a lor.

Nu numai, nene Gimi, că te eu omagiez aici, nu mai este cazul, dar vreau să îţi pârăsc doi prieteni comuni, care te iubesc până la cult. Unu este Aurică Munteanu - Întâiul, fost fotbalist al Sportului Studenţesc, când echipa juca pentru glorie nu pentru paltoane.

Relu şi cu mine am parcurs, prin vara lui ‘94, coasta Californiei şi nu era zi de la Dumnezeu să nu te citeze, pomenească. Altu pretin e Babu Cipariu, marele rapsod, cel care ne-a pus vara trecută într-o connversaţie plăcută, căci îţi cam pierdusem urma.

Mă impresiona, la "dum'ata", cum zici în filme, nu numai jocul actoricesc, ci şi cultura, te invidiam că ai cunoscut un mare scriitor, poetul Radu Stanca; te "uram" că ai respirat o vreme aerul proscrisului Blaga, "Marele Anonim" botezat aşa de un Mare Nimic bolşevic numit Beniuk.

Sunt convins că eşti sufocat de căldura prietenilor şi regret că am lipsit. Dar, vorbele din această misivă sunt scrise cu iubire şi respect de o mie de grade Celsius.

Să ne trăieşti!, şi poate când faci 90 de ani, nu mă uiţi! Că, la o sută ai mei, te voi invita eu...

George Stanca