Dragă Iulian Canaf,
Te-am văzut/ascultat live. La un club. Ardeam de nerăbdare să te ascult nu cu două-trei cântecele ca la “Vocea R”. Voiam să îmi verific instinctele.
Căci, nu am ascuns-o din prima scrisoare: eşti o mare voce, un mare interpret. Am dorit să mă verific. Şi cred că am greşit: nu eşti chiar aşa mare. Eşti uriaş. Ai improvizaţia în sânge.
Şi o forţă a transmiterii mesajului uluitoare. De tanc, de elefant. Se străvede , eşti un suflet sensibil, ce vibrează când cântă, cu trup cu tot. Eşti trestie în vânt, frunză de plop.Te asemui la aceste calităţi cu Janis Joplin. Şi, fii atent că ea a ars repede din excese chimice.
Nu cred că la tine, un "băiet din Ieşi" ar putea să funcţioneze asta. Dar fii atent, mediul e periculos. Mi s-a mai confirmat ceva. Mai ţii minte când belcantofanul domn Brenciu spunea că după două piese devii monoton, plictiseşti? Ei aş, coane Brenciule!, Canaf a cântat mai bine de două ore. N-a adormit nimeni, decât paznicul de noapte, că lucrase de zi... Somnambulii din sală au cerut bis. Iar tu , Canaf, ai mai bisat o repriză. Eşti un urmaş al lui Gil Dobrică. Şi chiar îţi recomand să preiei piese de la el.
Ascultătorule de Canaf , eu cred că nesimţit să fii, surd să fii, şi tot vezi transa în care intră cântând. Ce o fi atunci, Canaf, în corpul tău nu ştiu; ce chimii îl vor fi dirija, ce combustii? Ce ştiu e că transmiţi.
Ce văd e că tu cânţi cu toată fiinţa, trupul, umorile, sângele, inima, sufletul. Celulele. Cânţi total. După ştiinţa mea de oarecare întindere în timp - am debutat ca ziarist de rock-folk - tu eşti deja printre marii interpreţi şi puţinii vocalişti de orientare anglo-saxonă.
Parcă te-ai fi născut în Harlem, ca un T-Bone Walker de Copou; ai rithm and bluesul în sânge. Şi, când zic "r&b",mă refer la conotaţia lui clasică, de jump blues, patruzeci-şaptezecistă, nu la pocelile de acum, zise "arăndbi".
Puţini r&b- şi bluesmani avea România pe cap de locuitor. Că aşa voia partidul : Gil Dobrică. Nicky Dorobanţu, Tudan din trupe rock. Mai nou, senzaţionalele Andra şi Nico. Şi acum ai venit tu: un Everest al bluesului mioritic. Născut la Iaşi, moldovean, Doamne cum le brodeşti...
Şi, vorba dnei BioenerGeta : "băiatul ăsta nu moare acasă.!" Să n-o comiţi , Canaf, până n-ai să bucuri milioane de melomani.
George Stanca, pamflet