Dragă Iurie Darie,
Ai împlinit 83 de ani, Iura! Nu pot să cred. O parte din ei - bună, frumoasă armonioasă şi devreme acasă, cum zice românul - alături de Ancuţa ta. La mulţi, mulţi ani!
Nu-mi vine să cred că mai alaltăieri, elev fiind, eram gelos pe tine: colegele mele umblau cu poza ta - de ce să nu recunosc, şi a lui Dichiseanu şi a lui Cristea Avram - la pieptul lor bombat şi virgin.
Erai marea vedetă a filmelor "Vacanță la mare" (1962), "Dragoste la zero grade" (1964). Nu uit niciodată scenele cu tine şi echipa, cântecele, glumele, hainele totul.
În comunismul ăla tern, dejisto-stalinist, filmele alea cu tine erau un minunat refugiu, mai ales pentru noi, puştimea de liceu. Nu exagerez şi nu patetizez, dar tu ai fost una din florile de primăvară ale generaţiei mele. Uite, că mâine chiar ne reunim, câţi om mai fi rămas, liceenii de la "Doamna Stanca", spre a ne revedea, unii, după 47 de ani...
Cum trece timpul! Parcă mai ieri îţi urmăream lecţiile de virtuozitate, desen simultan la două mâini de la emisiunile pentru copii, deşi eram de mult adult. Parcă ieri inauguram crama ta din preajma stadionului Dinamo; aia cu butoiul uriaş pe care Anca a pozat goală spre indignarea multor babe pudibonde. Ştii ce aveţi voi deosebit, tu şi Anca?
Nebunia de a arăta lumii că viaţa nu te schimbă decât fizic. Că mentalul rămâne acelaşi. De ce, fiind moş, trebuie să ai o mentalitate de... babă, şi nu de puştoaică!? Asta mi-a plăcut la voi. Că putem rămâne mereu tineri şi mereu copii şi mereu liberi. Toate ieşirile voastre de protest sau disperare, taxate chiar de unii apropiaţi debusolaţi, dezaxaţi, ca "exhibiţionisme", pe mine m-au încântat. Aţi dat cu tifla senectuţii: " Du-te, fă, dracu' de babă!...
Ştii, voi doi veniţi parcă din proza aia fantastică a lui G.G. Marquez, cea din "Dragoste la vreme de holeră"; cu finalul acela în care doi bătrânei deja octogenari, îşi desăvârşesc în extaz, ca la 20 de ani!, dragostea interzisă o viaţă... Cât curaj şi speranţă dă autorul acolo... octogenarilor.
În plus, aţi sfidat sărăcia actorului mioritic şi ignoranţa politrucilor faţă de artă cu un protest de o nuditate evidentă şi violentă, arătându-le, generic, curu... Adică, ceea ce merită cu prisosinţă cultura română cu tot ministrul ei.
Mulţi ani înainte, Iura dragă!
George Stanca, pamflet