Dragă Jojo,
Observ că faci parte din această categorie. Cu calitatea asta omul se naşte. Ea nu se dobândeşte. Nu se exersează. Ai aşadar, aprioric, dragostea şi respectul nostru. Şi, cu toate că am de obicei vorbele la mine, permite-mi să te citez: "Nimic nu se poate compara cu bucuria şi speranţa din ochii curaţi ai lui Ionuţ şi ai fraţilor săi. Aceşti băieţi sufletişti, modeşti şi serioşi au parte în sfârşit de puţină siguranţă în viaţă şi nu sunt deloc obişnuiţi cu ea. Pentru ei este un nou început, un miracol, un vis împlinit! Ionuţ tot repeta din 5 în 5 minute «nu pot să cred că am câştigat, nu pot să cred»".
Ai luptat pentru ceva, pentru cineva. Pentru o familie amărâtă. Supărată. Pentru un tânăr care făcea orice pe lumea asta ca să trăiască.
Fiindcă Ionuţu trăia o poveste de roman. Era, dacă vrei, un Nicholas Nickleby, ca să fac apel la literatura clasică. Bucuria lui, implicit şi a ta, le-am împărtăşit.
Nu sunt fariseu să spun că dacă ar fi câştigat Pepe cu partenera lui aş fi fost trist, nu! Aici e chestie de poveste. Mai mult decât de dans. Sau coregrafie. Unde se tot afirmă nişte specialişti. Plus, avatarurile cinic-spectaculoase ale acestui tip de emisiune. Mereu nedrept.
Căci, la cazurile sociale puse în cârca, decolteul, glezna, muşchii dansatorilor, toţi cei ce au ajuns aici ar trebui să fie victorioşi. Şi, am aflat că s-au dat compensaţii pentru mulţi.
Dar, vezi tu Jojo, socialmente vorbim de o frecţie la un picior social de lut. E o mostră de stângism fariseic, in nuce.
Asta ţine de iluziile create de tv pentru entertainment, show, rating, profit, nu de rezolvări reale. E un soi de pomană cu milioane de ochi prezenţi.
Prost era Ceauşescu că nu promova astfel de păcăleli extatice, de droguri sociale uşoare, emisiuni de compensaţie socială şi psihică, ar fi murit de moarte bună!
Dar, să nu stric teoretizând abuziv un succes muncit, popularizat pe măsură. Aţi câştigat prin muncă. Asta e mica "escrocherie" a concursului: aceea că mai trebuie şi ceva trudă ca să câştigi.
Ai făcut, dragă Jojo, o faptă creştinească. Dumnezeu să te răsplătească pe măsură!
George Stanca, pamflet