Dragă Loredana Groza,

Când mă gândesc la „Bună seara, iubite!”, cântecul tinereţii mele, nu-mi vine să cred că am fost contemporani.

Tu cu mine. Nu eu cu tine. Eu, care i-am prins şi pe Dorina Drăghici, Nicu Stoenescu şi pe Roxana Matei, Luigi Ionescu, Gigi Marga. Da, eşti, eşti un Gică Petrescu al poporului românesc! Nu nu mă refer la bancul acela cu inşii care descoperă într-o piramidă un faraon care, resuscitat, întreabă "mai cântă Gică?".

Eşti eternitatea divertismentului românesc. Eşti, măcar asta să-ţi facă plăcere, ca Madonna: fără bătrâneţe, fără vârstă, de sex ambiguu, de stil neconsacrat definitiv. Stilul tău este schimbarea roţilor de tren din timpul mersului, vorba lui Păunescu.

Te adaptezi contemporaneităţii. Ba eşti candida de 16 ani, ba ţiganca aia ( care mie nu mi-a plăcut niciodată); mai grav, eşti Maria Tănase, care oricum, cu sau fără „ajutorul" tău, rămâne unică. Ştii să şochezi, Lori, să dai linii şi tendinţe prin ţoale, prestaţie, show. Nu uit chiloţeii roşiori de colecţie lansaţi de mata, ce bine i-ar fi venit lu' săraca mamaie pe tarla! Nu uit cartea ta, "Sexting", deşi nu ştiu câtă experienţă ai avut tu: Ţeavă, Marian, acolo câţiva bărbaţi uitaţi.

Dar, m-au şocat unele aserţiuni. Spui că succesul ar fi afrodiziacul cel mai râvnit de muritori, el aduce tot: bani, faimă, dragoste; e mai tare ca Viagra. Pastila o poţi cumpăra, dar pentru succes nu ştii cât ai de platit. Zici. Dar, sănătatea, Lori, ai uitat-o, blonda mea eternă? Nu te dor încă şalele, nu urinezi des, nu ai reume, vertijuri când te apleci? Asta o s-o spui nepoţilor? Să-şi cumpere succes? Greşit, filozoafa nenii!