Dragă Lucian Bute,

Am recitit scrisoarea mea adresată ţie şi scrisă la cald, după catastrofa ta de la Notthingham. Îmi este ruşine. Te rog să mă scuzi. Şi mai ales pentru limbajul abordat. Îmi pare rău. Eram negru, nu mai raţionam.

N-am să mai scriu "la cald" niciodată. Nici măcar nu am scuza că eram la un chef sau că băusem măcar o bere, nimic! Nu e chiar aşa limbajul meu.

Regret, mi se face ruşine... Am acelaşi sentiment pe care l-o fi trăit ex-premierul Boc, când s-a văzut în cucul gol la Antena 1... Ştii ce cred că a fost cu mine? Mi-am pierdut minţile parcă din loviturile primite de tine.

Nu e nicio glumă proastă. Chiar nu mai am chef să glumesc acum în cazul tău trist, dramatic. Dar, şi eu, şi mulţi români încasam atunci solidari cu tine.

Mai e ceva ce mă amărâse, după handbaliste și Mandinga: batjocura politicienilor faţă de ţara asta. Ăia care au "greşit" lăsând să treacă pe la noi, umilitor şi jignitor, oasele unui criminal antiromân.

Pentru asta trebuia să baţi tu Lucian! Să fim măcar cine am fost... Au mai fost şi alte necazuri de român. Apoi, te ştiam bătăios tare şi crede-mă că am suferit poate egal cu tine.

Mai regret gestul şi pentru faptul că m-am trezit în situaţia de a fi solidar cu tot felul de hahalere şi jigodii de rasă, care te-au înjurat, bălăcărit mult mai rău decât mine.

Din parte-mi, ia-o aşa ca pe nişte pumni daţi după stopul dat de arbitru. Dealtfel, Moşu Doroftei te-a criticat şi contestat mult mai mult decât mine, dar el era un "insider", chiar dacă a avut dreptate, şi uite că v-aţi împăcat ca doi gentlemani canadieni... Eu nu vreau să mă ierţi, nu am nevoie.

Te rog doar să uiţi articolul de luni, cum ar trebui să uiţi şi meciul de sâmbătă, şi să înţelegi că poate la obida produsă din noaptea aia mulţi români au folosit cuvintele mele. Sau şi mai rău.

Unii au învăţat chiar să injure folosindu-te pe tine ca material didactic... C-aşa-i românu‘: când baţi, te pupă şi-n ce vrei tu, când nu, te înjură de te trece Atlanticul. De la anafură la sfinţi şi la părinţi.

Da, ai produs multă obidă! Numai că, eu cred că ai să mai poţi să fii cine ai fost. Într-un scenariu optimist, compensator, te văd spălând ruşinea şi călcându-l în picioare pe golanul ăla anglican. Dar numai la Bucureşti. Cu cei care te-au înjurat în spate. Inclusiv... subsemnatul...

George Stanca, pamflet