Dragă Luka Modric,
Te consider ca un frate mai mic întru Balcani. Mai ales, te simpatizez știind ce ți s-a întâmplat în viața asta când urâtă - război - când sublimă - Balonul de Aur…
M-a bucurat orice succes, orice gol, orice respingere, orice dribling al tău. Deși, din La Liga eu simpatizez cu Barcelona lui Messi. Dar pe cât a fost și Ronaldo la Real, îmi erau dragi amândoi - Cristiano și Leo - dar și amândouă - Real și Barça - deopotrivă. Tu însă erai la umbra lui Ronaldo. Și, apropo, din păcate lipsa lui la voi se cunoaște pregnant… Tu erai vioara a doua și la Balonul de aur… ba, chiar a treia, tot după cei doi vrăjitori ai balonului. Dar asta nu te-a împiedicat să fii tu. Discret, modest, o prezență subțirică blondă, acolo în spate… Dar tare ca o stâncă dalmată, cu un talent și mai ales cu o voință și o dăruire exemplare. Nu era vizibil nici inestetic, dar de câte ori era mingea la tine sau te remarcai, eu mi te imaginam ca pe un partizan croat, ca pe un patriot luptând pe nedreptul front iugoslav, cu arma-n mână... Poate și din această cauză simpatia mea pentru tine o depășea adesea pe aceea pentru Ronaldo. M-am bucuret alături de tine și de scumpa voastră președintă - noi avem parte numai de boccii morali - când ați sărbătorit fie și locul doi în lume! După o finală la Moscova, în care n-ați putut trece de imbatabila Franța. Apoi, de ce să mint ca să te conving cât te simpatizez, până și atunci când Croația a luat Cupa Davis la tenis tot cu prezidenta scumpa de față, eu m-am gândit implacabil tot la tine. Și am făcut-o de bine, cu noroc. Căci, mi-am spus acum, Croația, o țărișoară cu 4.154 mil de locuitori, fiind anul ei la sport, i-ar mai lipsi un Balon de Aur prin Luka Modric. Și iată-te cu cupa-n mână. Mă uit cu bucurie prietenească, frățească, aș zice, la fotografia ta. A fost o sărbătoare a sufletului meu de ins crescut în umilința comunistă, respirând Occident doar prin succesul Nadiei și al lui Ilie Năstase… Eu, tânărul care mă refugiam… ”Dincolo” prin libertinajul beat de iluzia muzicii rock, nu aveam cum să nu mă solidarizez cu un om din fostul, revolutul, falimentarul sistem comunistoid. Mă bucur atât de mult pentru trofeul tău încât te consider a fi un român… un românaș de-al meu. Să-mi trăiești… să ne trăiești!
Tare aș vrea să văd de sărbătorile astea cum ești tu primit acasă; și, probabil, premiat la tine în țară. Fiindcă nu cred că invidia e o boală strict românească… Totuși, Croația are alt ștaif. Și o spun cu durere românească-n suflet și cu mândrie balcanică…