Dragă Mădălin Voicu,

Micky, cum ţi se spunea pe când erai în anturajul simpaticilor fii de nomenclaturişti, de ”pui de tovarăşi / tovărăşei”, cum le spuneam noi; “beizadele” azi.

Dragă „Medelin", apelativ nemeritat, poate, cu miros mafiot... ai avut o tinereţe tumultuoasă, pe care ai narat-o cu mult har, humor şi sinceritate, pe la posturi media. Ce m-a frapat la tine este faptul că tu ai devenit „ţigan" după Revoluţie.

Dacă-ţi spuneam asta atunci când te zbenguiai cu Nicu, Jean sau Serghei, îmi trăgeai o flegmă-ntre felinare, în dulcele stil cocalar. Postdecembrist, din omul de cultură, băiatul rafinat, violonist, dirijor, crescut cu guvernantă, pian, vioară, cu armonie şi contrapunct, cu Sarasate şi Kreutzer ai devenit, brusc, liderul ţiganilor.

Bulibaşu. Ai dat la cur cultura, ai adulmecat puterea. Te-ai ţigănit brusc. Ai făcut politică, eşti răsfăţat de televiziuni, dai măsura ţigănismelor vulgare de care eşti în stare, numai să convingi lumea de cât de „magraon" eşti tu.

În mintea mea asta e o poză. Tu rămâi băiatul fin, omul venit din Bach, Paganini, Berlioz. Fââssss! Căci, te-am văzut recent într-o emisiune cu blonde: nu ştiai nişte chestii elementare de cultură generală.

Despre Ghilgameş (epopeea lui, poemul preferat al lui Nichita) pe care l-ai confundat cu Menumorut, auliu mamă!!! Au, codul lui Hammurabi îţi era cunoscut? Nu ştiai despre Confucius. Să moară mama!, ai spus că el nu era chinez, ca un lăutar urechist. Ba era, mo, avea nume latinesc, dar era K'ung-fu-tzu sau Kong Qiu.

Păi, puteai ştii măcar că, atunci când vă distraţi voi cu "tovărăşeii", Mao se certa cu "confucianiştii". M-ai dezamăgit Michi. Pentru mine nu mai eşti nici ţigan, nici cult în cap. Eşti, doar eşti!