Dragă Maria Buză,

Sunt consternat. O actriţă ca tine, și frumoasă, și cântăreaţă și talentată-n toate cele nu găsește de lucru? E lumea cu curu-n cer! Așa, biata Mădălina s-a sinucis; Andrei, ins plin de idei, s-a prăpădit... și ca s-o dau pe glumă, cică nici tu nu te simţi prea bine... cum spunea Mark Twain...

Din păcate, meseria de actor s-a cam pus pe calea aceasta: ”actor-la-televizor”. Așa s-a ajuns la o criză. Oricum, teatrul, ”scândura”, oricât de solicitată ar fi, nu mai este ceva tutelar, de bază. Vezi că producţiile cele mai avansate – PRO TV - unde un actor mai putea mânca o pită de prezentator, comper, invitat sau serialist în producţiile de la Buftea, s-au subţiat.

Nici aici la noi, originalitatea românească nu mai prinde. Pentru că posturile nu prea sunt românești. Îs românești doar cu numele. Și atunci se iau, sau se impun din afară, formate de-a gata, preambalate. Nenorociri de concursuri, de reality- showuri. D-alea unde actorul nu mai trebuie să exhibe meseria și arta lui, ci doar să sufere, pe bune, să facă penitenţă, să trăiască-n mafazii păduchioase, la limită, ca să facă ”deliciul” publicului... Că, ”vai ce-am mai râs” în timp ce mă uitam la bietul Andrei Duban ajuns să sufere că și-a tulburat până și viaţa sexuală la o astfel de ”reprezentaţie” ... Nu glumesc! Nu mă amuză, oricât ar semăna cu viaţa; oricât de real ar fi realismul, nu mă coafează să văd seral inși ce se chinuie. Într-o schimonosire, o scălămbălare a vieţii cotidiene. Pentru amuzamentul unui ”popor” de telespectatori - care trebuie să fie cel puţin cinic, dacă așa ceva-l distrează. Nu e prima oară când  primim, via TV, urâţenii sau realisme-n slujba urâtului. Nu degeaba unul din primele formate de gen - Big-Brother - a fost respins în mai multe ţări, pentru lipsa lui de umanitarism. La noi, nu... Acolo, era un soi de antrenament, fază de pregătire pentru ca omu’ să devină ”homo homini lupus...”. Nu știu de ce realismul ăsta belit pus în serviciul unei estetici a urâtului prinde așa de mult? S-a săturat lumea de verde-brotăcel, roz bon-bon și violet? Vrea nuanţe căcănii și ceruri de gri? Sânge, chinuri, barbarii? Muci, mizerii viscerale? Nu ajunge viaţa asta? Nu-i destul de poluată hrana, natura? Mai trebuie să-i dăm omului ”chimicale amuzante”? Îi mai trebuie lui realităţi cu foame, insalubritate, suferinţă, abstinenţă? Cu pauperitate și alcool prost? Nu ne ajung ”E”-urile îngurgitate fără voie? Mai vrem şi E-uri culturale și consumeriste ? Mai vrem și e-uri TV? 

Ai dreptate, Maria, să fii tristă și panicată. Să fii printre cei mai buni pe gen și să nu te cheme nimeni... Deși, speranţă de normalitate nu e PRO TV. Care, ca staţie comercială, aduce plus-valoare, creează plus-profit. Dar e prea mică. Singura speranţă - TVR! Dar, cu ce șefi? Dacă șefii sunt numiţi - și deocamdată nu s-a născut excepţia - numai, musai politic, artiștii mor de foame...