Dragă Marina Almăşan,

Te citez: «ani de zile m-au torturat cu acuze de infidelitate, până s-au lămurit că, de fapt, mult înainte de a-l cunoaşte eu pe “miliardarul timişorean”, soţul meu mă trădase…».

Pentru mine, această frază e capitală pentru modul cum, ca vechi colaborator şi poate ”amic” al tău şi al ex-ului Victor Socaciu, te-am judecat şi perceput. Greşit. Eu, de obicei, nu mă bag în aşa ceva, dar aici mi se părea flagrant. Şi, uite că n-a fost! E clar că eu ţineam cu ”bietul Victor”. Recunosc. Nu cer scuze. Nu plâng. Nu fac baie de regrete. Nu mă tăvălesc în cenuşă. Doar regret. Căci, fără să mă convingi tu de ceva – de altfel nici nu ai//am încercat - m-am lămurit singur… Victor, amicul care mereu a primit de la mine vreun presupus ajutor, fără să mi-l ceară. Ci, ca şi cum i s-ar cuveni… Da, te detestam pentru relaţia oportunistă cu milionarul timişorean. [Oportunistă... folosesc vocabula în sensul ei vechi. Din DEX. Căci, ”lingviştii” de azi, mai ales comentatorii de fotbal, i-au răsturnal sensul: e de bine să fii ”oportunist”: dai gol şi ”assisturi (alta..!)” , nene!]. Asta m-a făcut să te preţuiesc mai puţin.

Unde te admir? La cerbicia cu care l-ai crescut pe Victoraş. E cazul meu crescut de mama şi de un ”străin” căruia acum, in absentia, îl asemăn lui Iisus…Apoi, sunt pe coordonate zodiacale perfecte cu fiul tău. 7 mai 1997. Fix cu 50 de ani mai mic; deci, aş putea fi fost în pielea sa… Mai adaug că te-ai dovedit constantă în dragoste. Relaţia cu d. George fiind, iată, stabilă. Deloc pasageră şi ”oportunistă” cum se credea…cum credeam. Profesional, ai aceleaşi coordonate prin care cauţi succesul. Şi eşti pe cale de a-l obţine. Din nou. Dar când ai pierdut tu, Marina, ambiţioaso, luptătoareo, nu-mi amintesc?! Ce mă bucură şi-mi stârneşte curiozitatea de teleast, e colaborarea cu un bulgăre de rating–feminin îndeobşte… Mircea Radu. Bine ochit! Bine găsit! Concluzionând, această scurtă analiză, apropo de interviul dat la Click!, pricep şi de ce nu prea te-ai lamentat de viaţa asta uneori nemiloasă. Simplu! Pentru că nu ai motive! Aşadar, presupunând că ‘ţi-e bine, îţi urez să-ţi fie şi mai bine, Marina Almăşan!