Dragă Marius Şumudică,

Ai făcut sâmbătă 46 de ani. Tristă zi românească, tragică ai... La 6 ani erai contemporan cu Marele cutremur. Alaltăieri ai făcut 46. Şi, cred eu că trăieşti cei mai fructuoşi ani ai vieţii. Plini de glorie şi de realizări. Deci anul 45 al vieţii tale a fost poate cel mai roditor. Iau viaţa după anii fireşti, nu după programul campionatului...

Oricum, te ştiu de tânăr că erai un apucat. Pozitiv. Te-am cunoscut pe Olimpia din Floreasca ...   ’92 ?. Jucai la juniorii ”Sportului” şi venisei la o miuţă cu câţiva ospătari de la Cazino. Ca şi mine... care lucram la Casino Victoria. M-am nimerit în echipă cu tine. Erai, verbal, fiţos, dar talentat. Jucam pe beri, dar nu conta , nu beau bere, nu-mi permite o boală de neam... Ambiţia era mare. Păi, când te vedeam că driblezi tot în cale şi, ajuns singur cu poarta, de-al dracu’, o dai peste bară sau pe lângă, mă enervam cu nervii. ”Te omor! Bă, io alerg degeaba aci, transpir - aveam cam 70 de kile, abia descoperisem whisky-ul - şi tu îţi baţi joc?!”. ”Păi, nu ne distrăm, bre?,” ai zis. M-ai făcut să râd. Apoi, nu mai ştiu anul, am fost cu autocarul în Elveţia cu Sportul-juniori, antrenor Şerbănică. Săracu’ mi se plângea, că nu te iei în serios la ce talent ai. La Geneva erai accidentat şi totuşi ai cerut să joci, erai ca un nebun. Şi, veni vremea să vii la Rapid... Luce te iubea. ”Omul de fotbal” Siki te siktirea. Cum să te înghită un ins ţapăn şi milităros din armata coposiană, constipat şi prefăcut, pe tine, un libertin, imaginativ, vesel şi miserupist? Cum? Nu-i uit rânjetul ăla parşiv ca de ”securist” provocator, m-a păcălit/manipulat adesea cu el... Ai ajuns idolul Rapidului, al galeriei. Şi rămâi! Culmea. Dar, cine nu te-a iubit în afara loazelor? Cert e că acum tu tot la Rapid visezi. După ce ai făcut cele mai mari minuni cu Astra ”rapidistă”? Alături de Dani Coman, Bogdan Andone, în teren cu Săpunaru, Dani Niko, Alex Ioniţă- Bulgaru, Oroş, cine o mai fi...? Eşti minunea anului tău - 45! Şumi tată, din praf de stele ai făcut o astră, minunată, solidă, unită beton. Deşi ai pierdut şi jucători, şi nervi, şi bani... Mă tot mir ce a mai rămas din dorinţa d-lui Ioan Niculae de a avea mereu un stadion plin cum era Giuleştiul nostru şi o Galerie fidelă şi... eternă, ca să nu evoc moartea ca la alţii...! 

 La încă mulţi ani campion, Şumi!