Dragă Mircea Albulescu,

11 iulie 2011 18:03   Vedete românești
Ultima actualizare:

Nu, nu făceaţi cascadorie pe girafe la respectabila Voastră vârstă de 77; nu sodomizaţi un actor român celebru într-un film de Şerban Marinescu; nu ţineaţi discursuri idioate în Parlament ca mulţi politruci valahi; nu!

Circulaţi cu metroul. Pur şi simplu!!! Sau , extrem de complicat. Stăteaţi liniştit pe un scaun. Nu ştiu dacă stăteaţi şi cujetaţi, au numa' şedeaţi? Ipostaza îmi aminteşte un banc. Vechi. Scurt: "doi miniştri s-au întâlnit în tramvai"... Acum, eu unul, nici nu ştiu unde se râde, sau dacă se râde, la foto-ştirea că un mare actor, cum sunteţi

Înşivă, foloseşte mijloace comune. E de bine sau de rău? Nu am priceput apropoul. E de bine că un actor uriaş al românilor, un maestro cu sute de roluri în film şi teatru foloseşte metroul?

Nu un Lamborghini, nu un Ferrari, nu un jeep supărat, din astea de face cafea şi îţi lustruieşte pantofii.Metroul! Deci, nu aşa cum se aşteaptă lumea de la un mare actor... mai ales occidental.

Sau, o fi de rău!? Adică "uite, mă, în ce hal, situaţie socială a ajuns un mare actor, fost ministru, profesor: merge cu metroul!" Eu cred că mesajul ştirii stă într-o nuanţă mai apropiată de a doua ipostază.

Cred, nu dau cu paru'. Maestre, sunteţi surprins într-un rol omenesc, normal, de "integrat social". Acela de mare actor coborât la metrou prin grija părintească - pensie, indemnizaţii, salar - a Partidului nostru drag. Şi, tot mai unic.

Am o concluzie: e ceva normal la noi să vezi un mare actor în metrou. Trist, dar degradant. Nu că aţi trăi în mizerie, dar guvernanţii batjocoresc valorile. Fără respect. Cu duşmănie antinaţională. Sesizată recent la lectura unei dureroase culegere de texte ale lui Gheorghe Funar.

Cel îngropat de viu de către aliaţi... scuze... ce mai jucaţi maestre,... că de politică mi-e greaţă... În fond, ştirea are şi ceva bun. Trăiţi. Sunteţi sănătos. Circulaţie sangvină, tract intestinal bune.

Defecare guvernamentală. Circulaţie nu cu gipanul, nici cu Salvarea - piei drace! -, cu metroul. O normalitate la care visez aşa de tare, încât vreau să văd eu în ziare ştirea: "În drum spre serviciu Udrea şi Boc s-au întâlnit în metrou." Văd asta, apoi mor!

George Stanca, pamflet

Mai multe