Dragă Mircea Vintilă
Îndeosebi, în cei care au apucat acel cenaclu, de început, cu candorile lui, cu calitatea artistică ridicată, poezie adevărată, pe fondul unui val de prostioare ce survolau spiritul domestic, prin textele de muzică uşoară.
Ne ştim din Student Club. Voiam să punem de o trupă rock. Eu plecasem de la Odeon, aia cu Nicu Enache şi Horia Alexandrescu, ziaristul de mai târziu, la tobe. Ne certam care să fie solist vocal, când eu am ajuns la Flacăra şi te-am invitat la Cenaclul nr 2.
Ce frică, ce temeri, ba chiar, secretarul literar te-a comparat cu Sergio Endrigo,(!!!) lucru care te-a demoralizat.
Tu cântai altceva, oricum. Era folkul acela de Cotroceni, influenţat de Harry Stoicanu, cu textele lui mistice, pe care tu îl mai cântai şi la chefurile de după cenaclu, plus acel minunat text al lui Nichifor Crainic, interzis, transformat, la ideea "muzicuţei dermatologice" cum nedrept a numit-o Boss, în "Dulce Românie".
Ai compus surprinzător un cântec genial pe o poezie la fel, recitată superb de Pino Caramitru: "Un om pe nişte scări".
Cred că era prima ta piesă de cenaclu şi ai expus-o la Liceul Şincai. De atunci devenisei Endrigo...Păunescu a pus ochii pe tine şi a început să te "stoarcă", cum a făcut-o, apoi, la fel de lucrative, prolific, cu mai mulţi, dar mai ales cu Socaciu.
Adică, să scrie versuri, că texte nu sunt, şi să te pună să le compui; era un soi de muncă silnică plăcută, căci la cât de talentat şi inspirat eşti; la fel ai procedat ulterior şi cu Pittiş, şi izvoarele nu ţi-au secat. A fost apoi "revolta populară" când majoritatea aţi/am plecat replicând prin concertul de la Piteşti, aranjat de mine,.
Apoi, întoarcerea firească la matcă. Şi, împins de la spate de mandea, spunându-ţi că vei câştiga Marele premiu la "Primăvara Baladelor". Piesele tale dragă Mirciocule, "Ciocule", sunt şi acum şi pururea minunate: au melodie, parodie, un romantism uneori maladiv care omora fetele, băşcălie caragielească, orăşenească de mahala subţire. De Cotroceni, aş spune dacă acolo nu s-ar fi mutat noşte mitocani.
Ce să te mai perii şi sperii, vorba ta de când stăteam nopţile în bibliotecă citind când Dostoievski (russkaia vodka), când Marin Preda (Drăgăşani), "sunt un clasic în viaţă". Eşti. Şi d-aia, să ne trăieşti!
George Stanca (pamflet)