Dragă Nico,
Ştiu că, atunci, cu acel prilej, ne-am găsit multe cunoştinţe comune în showbiz, din care eu ieşisem de câţiva ani, după un amar de vreo 25.
Te-am simpatizat din prima, cu condescendenţa necesară prezenţei continue a soţului tău pe/de atunci: aveai un aer direct, îndrăzneţ, un libertinaj în limitele decenţei, dar oricum neobişnuit şi nişte picioare splendide, ţi-o mărturisesc acum după 13 ani.
Plecând eu, de tine nu ştiu, din Ploieşti, te-am redescoperit cu plăcere la diverse spectacole tv, şi de câte ori te vedeam, îţi remarcam ambiţia, insistenţa în carieră, evident, progresele... şi din nou gambele tale inubliabile.
Nu vreau să-ţi reduc talentul incontestabil, vocea de solistă pop, dar ştii, nu?, că bărbaţii au şi ei obsesiile, frustrările lor, uneori freudiene.
De pildă, oricât de măiastră era regretata îmblânzitoare de şerpi Ica Zăman, eu nu am văzut niciodată nimic din reprezentaţiile ei decât picioarele-i superbe. Nu mă lăsau, jucăuşele, să văd şerpii. Mă înţelegi, şi mă ierţi nu?, chiar dacă o să mă consideri cam porc.
Mai bine sincer. Te-am redescoperit apoi, şi susţinut cu gândul, la Eurovisionul acela nefericit. Mai ales că sunt şi un vechi admirator, şi amic, al lui Vlad Miriţă. Azi, de ziua sex-hibiţionistei tale fiice - ştii să exploatezi pozitiv mişcările negative, ca la judo! - aud că lansezi un disc. Nu, nu vin că nu m-ai invitat!
Dar, îţi urez succes fiindcă, repet, calităţi ai..., pardon, nu mai vorbesc iar despre picioare, că e replică previzibilă. Vânzare bună, glorie şi lauri! Iar, la următorul disc poate cânţi cu poz(net)aşa ta fiică. Pe picioarele ei!
Mâine, despre Sanda Ladoşi
George Stanca