Dragă Nicolae Mitea,
În plus, mai jucai şi la o echipă, Dinamo, pe care orice giuleştean de pământ ca mine o repudiază organic. Bine că acum nu mai joci nicăieri, ai ales odihna mult dorită de colegul tău numit "Prinţul", prietenii ştiu de ce.
Sicer să fiu, ca om, aşa îmi eşti chiar simpatic, eşti băiat de lume: mai o paraghelie, două, trei pe săptămână, mai o gagică d-aia letală, cu cracii pornind de sub plombe, cu buze provocatoare, botic obraznic, bărbuţă mică şi delicată, sâni pempanţi, şolduri de amforă grecească, ştii modelul care îmi place şi mie.
Şi lui Dumnezeu. Şi ţie, deci! Şi, ca să-ţi treacă de plictis în amor şi de blazare, să nu te duci fraiere în vreo bibliotecă, să bagi în plămâni colbul nociv al cărţilor; sau să vezi la video un film de cinematecă, clasic şi frumos.
Nu! Ceartă-te cu ea, cu gagica, cafteşte-o, învineţeşte-o, urlă la ea, bag-o-n mă-sa, ca un adevărat bărbat, ca un bun rromân, alung-o!
Apoi, împacă-te cu ea. Vine dulcea împăcare, Doamne ce clipe romantice! Căci, palma care a lovit obrazul fin făcându-l indigo, mângâie acum, cu buricele degetelor pulpiţele interioare până la cărniţa fină şi umedă a văgăunei, căutând, în noapte, găsind, frecând, întorcând rotiţa de-ntors ceasul, centrul fericirii, punctişorul acela care a declanşat războaie mondiale, şi a provocat diluvii, nu ştiu să-l indic! "Dulcea împăcare" o dată, de trei-patru ori pe noapte, dulce sintagmă a iubirii.
Care ştii bine "mişcă soarele şi alte stele" vorba lui Dante! Nu, n-a jucat la Inter...
Nichi, băiatule, bate-o cât mai des! Ca să vă împăcaţi cât mai des! Dar, vezi să nu dai tare că rişti: ori îi place şi mai cere; ori fuge cu altul care n-o cafteşte. Dragoste cu năbădăi...bună pentru fotbalişti în prag de pensie.
Această scrisoare a fost publicată în Click! pe 16 aprilie 2010
George Stanca