Dragă Nicu Covaci,
M-a durut când te-am văzut certându-te cu Sergiu Nicolaescu. Nu mi-a plăcut. Tu, în principiu, ai dreptate: la filmul lui, Nicolaescu a folosit piese Phoenix. Cu mare succes.
Dar nu uita, atunci şi Phoenix beneficia de succesul filmului. Implicit. Acum, când se ajunge la problema banilor, ştii şi tu că fuga din ţară se lăsa cu pierderea averii, drepturilor etc. Radiere. Nu mai existai.
Legi securistice! Nu ai mai apucat să iei banii. Fugiseşi. Nicolaescu şi-a luat dreptul de la stat, „proprietarul" filmului. Statul era deţinătorul tuturor bunurilor, multe naţionalizate samavolnic la 11 iunie ‘48. De ce te faci că nu ştii?
Apoi, eşti lipsit de fairpaly. Ai avut în faţă un om în vârstă, operat, cu sănătatea în pioneze, iar tu sănătos ca un taur. Cum de ai sufletul să-l tratezi aşa, să-l jigneşti, ofensezi? De ce nu ai făcut-o în anii ‘90!? Ştiu. Poate că tu te consideri o "victimă" a regimului trecut. Se poate discuta...
Dar, în plan artistico-ideologic. Nu musai la bani. Că aveai. Nicolaescu a fost un profitor al sistemului şi-a exploatat la maximum succesul. Ca şi Sadoveanu şi Arghezi. Dar opera le-a salvat morala!!!
Cu muzica Phoenix, ca şi filmele lui Nicolaescu aţi bucurat, - cum aţi putut şi cât v-au permis Ăia - spiritul unui popor întreg. Cu o operă artistică de neuitat pentru o generaţie. Dar, atenţie!, Phoenix nu eşti numai tu, Covaci!
Nu uita de Bordeianu, Sepi, Kamocsa Bela, apoi Baniciu, Krauser, Petrescu, Țăndărică, Kappl! Şi Foarţă. Şi Ujică. E un spirit aici, nu o persoană...
Acum nu faceţi altceva - şi tu, şi Sergiu - decât să daţi cu căcat în gustul unei generaţii. Să vă fie ruşine! O spun ca un anonim din generaţia mea! Două simboluri ale unei epoci, ale unui popor, vă bălăcăriţi ca doi şetrari pentru o potcoavă.
Dovediţi şi voi, două simboluri, ce spun străinii: că suntem o naţie de ţigani! Apoi, ce te-a apucat, Nicule?! În cartea ta l-ai atacat, denigrat pe "Baba" Vintilă; apoi sari la Baniciu, simbol Phoenix la fel de important ca şi tine: vocea definitorie, timbru, emblemă a trupei. L-ai pizduit şi l-ai scuipat "şi câine el ţi-a fost..." Acum te iei şi de Nicolaescu.
Te autodenigrezi, Nicule! Te cobori de pe soclu, fraiere! Tu eşti un idol despre care copiii mei pot spune acum, cu dispreţ şi flegme: "Mă, tată, ăsta e simbolul generaţiei voastre !?"
George Stanca, pamflet