Draga Olteanu Matei, un munte de energie şi la 86 de ani!
Draga Olteanu Matei nu se dă în vânt după petreceri cu ocazia zilei sale de naştere, însă iată că, anul acesta, tot a organizat un mic chef pentru prietenii care au vizitat-o la Piatra-Neamţ, unde s-a stabilit de câţiva ani. Elevul vedetei, Andrei Tudor, prezentator al ştirilor de la TVR, ne-a spus că Draga este şi o bucătăreasă desăvârşită, fiind specialistă în tochitură moldovenească.
Actriţa a împlinit 86 de ani, pe 24 octombrie, însă ştie să fenteze trecerea timpului. Contactată de reporterii Click!, celebra sărbătorită ne-a declarat, pe un ton optimist: “Vă mulţumesc pentru urări, mi-au venit nişte oameni în vizită, mă aşteaptă în hol. Sunt bine, deocamdată, sunt sănătoasă şi sunt cu oameni care îmi sunt dragi”.
Elevul ei, Radu Andrei Tudor, prezentator al ştirilor de la TVR, îi bate la uşă de fiecare dată când îşi vizitează părinţii stabiliţi în acelaşi orăşel cochet. El ne-a povestit despre întâlnirile pline de emoţie cu marea artistă care i-a dat viaţă celebrului personaj ”Coana Chiriţa”, film realizat în 1986: “Draga rămâne omul care mi-a schimbat viaţa, e ca o bunică pentru mine, iar eu sunt fiul pe care nu l-a avut niciodată. Trebuie să ştiţi că ea găteşte extraordinar şi face cele mai bune mâncăruri, specialităţi din carne de curcan, tochitură moldovenească şi dulciuri senzaţionale”.
Dar şi alţi colegi i-au adus buchete de flori, de-a lungul vremii, Carmen Tănase imortalizând momentul într-o fotografie, dar şi Magda Catone, născută în aceeaşi zi cu Draga Olteanu Matei.
În aprilie 2014, actriţa trecea prin momente cumplite. Soţul ei, reputatul medic Ion Matei, se stingea din viaţă, lăsând un gol imens în sufletul vedetei. Cei doi se căsătoriseră în 1968, iar mariajul a fost unul exemplar. „Eu şi soţul meu suntem o singură persoană şi trăim fiecare moment împreună, clipă de clipă; sigur că trecem prin necazurile vârstei, că ajungi să nu mai vezi bine, să nu mai auzi bine, să te doară picioarele. Sunt supărată. Supărarea asta nu va trece niciodată. O să moară odată cu mine. Vă spun sincer că aş fi preferat să mor şi eu odată cu el. Dacă există o mare dragoste, cum am trăit eu, ţi se pare că nimic nu mai are rost. 44 de ani am fost foarte fericiţi. Nu a existat nici un secret al longevităţii. Există oameni deştepţi şi oameni tâmpiţi. Oamenii deştepţi se înţeleg bine între ei până la bătrâneţe, îşi descoperă unul altuia motive de admiraţie, lucrurile se încheagă în aşa manieră încât unul fără celălalt nu poate să facă nimic. Asta e dragostea profundă care începe din tinereţe cu atracţia fizică şi se continuă cu iubirea. Ajungi să îl iubeşti pe celălalt cu toată fiinţa ta, respiri odată cu el, plângi odată cu el, râzi odată cu el. Aşa a fost viaţa noastră”, a povestit, îndurerată, doamna teatrului românesc, pentru ziarulring.ro., la puţin timp după moartea soţului ei. Draga Olteanu a mai fost măritată cu un ofiţer de aviaţie, la vârsta de 18 ani, apoi cu un diplomat, în perioada studenţiei.
«Tamara a fost un om imens, o actriţă de excepţie»
Pe 15 octombrie se stingea din viaţă, la 90 de ani, Tamara Buciuceanu Botez. Vestea a afectat-o pe Draga Olteanu Matei, buna ei prietenă. „S-a stins iubita mea colegă, am jucat câteva luni în serialul «Cuscrele» de la Naţional TV şi acesta a fost ultimul nostru proiect de televiziune împreună la care am filmat. Tot atunci am jucat cu draga de Stela Popescu, cu Rodica Popescu Bitănescu şi cu Alexandru Arşinel, dar şi cu mulţi artişti de renume foarte talentaţi. Ne-am înţeles de minune şi a fost o binecuvântare să fim colege şi prietene, să am ocazia să joc alături de ea. Un munte de talent, o actriţă de excepţie, un om imens. Am rămas puţini din generaţia veche, printre care şi eu. Au trecut vremurile acelea în care eram tinere şi frumoase”, ne-a spus Draga Olteanu Matei.