Dragă Ramona Bădescu,

Pentru ziua de naştere de curând trecută - 48 de ani - , la mulţi ani! Ani pe care-i duci cu o candoare de-a dreptul juvenilă şi cu o degajare jemanfişistă aproape puberă…

Pari verde, verde. Mai toate acestea m-au dus spre unele constatări. Meditaţii. Concluzii care ţin de vârsta şi estetica femeii de succes. Cum e cazul dumitale. Pe care te ştiu din Italia, de când cu emisiunile lui Maurizio Costanzo, răsfăţată, pempantă, provocatoare, enervant de ”bună”… Iar azi, iată-te, tot fleurisantă şi nonşalantă simulând şi pe alocuri or chiar trăind aceeaşi stare…Căci, modificările se văd, vârsta e vârstă… etc. Şi tot aşa pot debita vreo duzină de banalităţi despre ”fugit ireperabile tempus”... Dar nu vreau să cad în aserţiuni şi filozofii caduce, naive, puerile. Care dincolo de cele consemnate de înţelepciunea poporală sunt mai mult decât banale… Am studiat atent probele foto şi scrise privind cele de mai sus. Recte, chestiunea titrată amuzant de colegi, anume că aţi ieşit cu ”biberoanele” în public. Vulgarizând scolastic, ar fi apariţia cu o pereche de sâni al căror moţ era ca biberonul de plastic. Această apariţie mi s-a părut deplasată. Mă gândesc la mine, ca mascul... Dacă aş fi crezut în autenticitatea obrăzniciei numitelor biberoane-substitut la o femeie apetisantă, atractivă, excitantă; dacă aş fi constatat apoi că ele sunt o masă plastică, un titirez de cauciuc cu care m-am trezit – pardon! - în gură, cred că aş fi leşinat… Indignant. E vorba despre raportul dintre ce cauţi şi ce găseşti; gardu’ şi leopardu’; ce aştepţi şi ce ţi se relevă.

Nu pricep, doamnă, acest proces de voită desfeminizare chimică la unele doamne. Foste femei. Sau viitoare foste… nu e cazul dvs, dar… Să-şi pună ”piese de schimb” prin punctele esenţiale. Nu accept. Dacă buzele mele nesătule, fierbinţi, împinse de-un corp derbedeu constată lipsa de consistenţă a unui sfârc autentic, pot depăşi momentul, cred. Dar să strivesc cu incisivii un butonel insipid de plastic? Peste poate! Carnea e carne. Dragostea e o chimie magică, nu o mecanică fină; nici o gimnastică la aparate. E carne pe carne… Iar nu un cult al zeului Bisturiu or al tabloului Mendeleev. Şi totuşi aflu că mai sunt bărbaţi care digeră sexualmente chimii anatomice fermecaţi de efectele defectelor false. Şi-atunci, cu o gură din neopren clamez în van: Unde vom ajunge, doamnă!?