Dragă Răzvan Lucescu,
Numai că bietul Cristi a făcut un gest absolut ridicol, burlesc: după ce a moralizat, criticat, înfierat fotbalul românesc, cu preşedinţii lui cu tot; cu colegii de echipă şi cu ziariştii, pentru chestiuni - la care subscriu şi aplaud - ca neseriozitate, lipsă de devotament, concentrare (risc ai spune) patriotică; ei bine, la meciul cu Ucraina, Chivu a înscris un autogol.
Scuză-mă, dar Ucraina nu era un mare obstacol. Vom vedea. Eu consider meciul ca pe o victorie. Fără nicio băşcălie. Mai întâi, fiindcă scorul contează numai la palmares şi atât.
Apoi, cred că te-ai lămurit de forma unor jucători, nume / brenduri derutante: Lobonţ, gafeur, lipsit de continuitate în concentrare şi Tănase care nu mai poate fi cel din viziunea lui Piţurcă.
Apoi, ce apreciez eu e faptul că măcar în atac avem o formulă găsită cu Daniel Niculae şi Cociş. Fiindcă am văzut o repriză a II-a superioară ca joc, ca ofensivă, faţă de prima.
La apărare, însă, parcă ar trebui să se mai umble, nu ştiu nici eu. Poate în liga II...Ce a deranjat: argumentele înfrângerii. Nu trebuia să dai vina pe arbitru; măcar să o fi spus presa, nu tu.
Apoi, tu care ai evitat orice amestec al tatălui tău, vezi cazul Marica, tu care ţi-ai clamat independenţa faţă de celebrul tău părinte, ai gafat ca un copil, afirmând că despre arbitru "mi-a spus şi tata acum trei zile".
Puteai să afirmi că ştii de la un apropiat, o cunoştinţă, nu să foloseşti un argument infantil: tata.
Aşa nu ai să te desprinzi niciodată - decât prin violenţă şi nu eşti omul, nu te văd - de tutela parentală, să tai omblicul, scăpând de complexul oedipian, hamletian etc.
E greu cu duşmanii, fiindcă, chiar dacă te dezici de tatăl tău, tot un Lucescu eşti. Ingrat destin!
George Stanca