Dragă Sanda Ladoşi,

14 mai 2010 16:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

Ai fost mereu o ciudată, nu şi o introvertită. Am făcut turnee împreună, am străbătut plaiul, ne-am amuzat de minune - în psihologia de grup, allegria contează.

Îmi aduc aminte turneul pentru un disc Adi Enache, cu Iordăchioaie, Temişan, Elena Cârstea; râdeam ca sparţii. Grădiniţă. Ce mişto gust avea totul! Ireal, ideal, fără aere, fiţe, fără "eu sunt vedeta", era o camaraderie, o dulce utopie.

Nu uit finalul cu tutti în scenă: "Proud Mary" varianta Ike&Tina Turner, electrizând sala. Sau, la Constanţa în campanie, pe bani buni, organizatorii au "uitat" a ne spune că o făceam pentru nea Nelu şi "pesedeaua" sa; ne-am trezit cu sala invadată de tineretul ţărănist, indignat la pătrat.

Acum râd, atunci făceam "mimi" pe mine prin subsol; mai ales că eram şi eu tot de-al lor: contra Ilici! "Miss Prahova", mai ştii?

Eu plecam la socri, copiii în tren cu soţia, mă preluau în tren de la Vest; tu închideai şi te imploram să nu faci bis, că pierdeam trenul de Ardeal. Ai fost la "Eurovision", ai fost în vârf. Brusc, ai abandonat!

Ai luptat, te-ai rugat Proniei să ai copii, te-a obsedat. Şi, iată, ţi-a ieşit de două ori. Nu am ştiut că vrei cu disperare copii! De asta am spus că eşti "ciudată". Nu-i aşa, Sanda, că este cel mai frumos lucru din lume?

"Cine are să-i trăiască, cine nu să nu-i dorească", e o cimilitură ateist-comunisto-cretină; pe vremea lor nu doreai prunci, că n-aveai libertate, sporeai demografia cu un animal captiv.

Acum e altceva; nu eludez lipsa de trai bun, foamea, ci doar faptul că pruncul tău poate pleca oriunde, că s-a născut liber. Nu ştie de graniţă, de cuşcă.

Acel român,"duodenul", eterna slugă, nu pricepe asta! Sănduca, stai că nu e cazul tău. Cazul tău e că trebuie să cânţi din nou!

George Stanca

Mâine, despre Adrian Daminescu

Mai multe