Dragă Sebastian Papaiani,
Nene Bică, nu pot decât cu mare greutate să explic tineretului ăsta preajuvenil ce ai însemnat pentru mine și generația celor mai mici cu aproximativ 10 ani decât dumneata....
Ne-ai populat copilăria, tinerețea, jocurile – ”Guguștiuc! // Eu sunt cuc!” - glumele cu acel fabulos personaj Păcală, pe care la-i interpretat nu zic genial, ci Românește! Oricine ar mai veni cu altul peste nu mai are nici un chichirez. Așa de tare ni te-ai tipărit în memoria conștiinței. Nu mai zic, în adaos apoi, despre toate filmele, și erau multe, nene!, pentru adolescenți în care ai jucat; sau ce să mai zic de marile serii BD din care nu ai lipsit? Ești un personaj popular, tipic, mucalit, din topor... de-al nostru. Și, culmea, grec! Dar omul care-a zugrăvit perfect - și-n aqua forte - un popor cu moravuri cu tot, ce era musiu? Tot Grec! Caragiale!
Puțini mai înțeleg azi ce poate însemna asta. Căci, filmele fie şi artistice, sunt o oglindă a istoriei. Mata prin personajele create zugăvești, arăți. Lași posterității pe românul neaoș, autentic, real care fir-ar al dracu’, tot din Păcală se trage... Iată-te, după un păcătos de accident în baie și, ...Doamne Frește! E vârsta la care orice zgârietură cât de mică, poate fi fatală. Așa că nu trebuie neglijată. Când eram mic, la rănile deschise puneam praf, nene, era mai bun decât sulfamida... or dezinfectantele sinucis-gașului... Nu ca să te consolez, dar la baie am pățit-o rău. Eu nu mai fac baie-n cadă de 30 de ani. Eram iarna asta în Austria – ei, la ski, eu la...săniuță, unde îs și acum - și am alunecat pe panta aia. Mi-am fracturat talpa. Dar am stat inconștient la un motel izolat de munte, căzut în cadă, singur, după două noaptea, ce să strigi, pe cine? Abia am ieșit plin de sânge din cadă. Norocul e că nu m-am lovit prea tare la cap. La fel și în cazul dumitale. Noroc cu norocul, că altfel...Oricum, buletinul medical, în ce te privește, fie cât de discret păstrat de familie, mă bucură. Ba, văd că umorul lui Papaiani nu a dispărut... apropo, nici de lovitura la cap și nici de expirarea buletinului în 2041.
Abia aștept să vă văd în ”Amadeus” toamna asta și... mai ales, să scriu un articol encomiastic cu ocazia expirării buletinului... ne vedem în 2041...