Dragă Serghei Mizil,

Te ştiu din tinereţile mele. Indirecte. L-am cunoscut pe fratele tău Mitea, încă din liceu. Ştiam mai toate năzbâtiile tale cu Nicu Ceauşescu şi Micky Voicu, cel devenit politicianul “Medelin”, cum îi zice plebea ciorănită.

L-am cunoscut postrevoluţionar pe tatăl tău, Paul Niculescu, cu care am fost vecin de birou pe când era preşedintele Ligii Cooperatorilor din România, şi la lansarea cărţilor căruia n-am lipsit; un om care mai credea în utopia comunistă, dar niciodată necivilizat în expunerea ideilor sale.

Am fost în tinereţea mea la divese chefuri, când lucram la Flacăra bietului Păunescu, cu Nicu Ceauşescu, pe vremea când era îndrăgostit de sora ta, Donca.

Îmi amintesc că într-o noapte, în beci la "Mignon - Fraţii Chivu" , când a apărut ca invitat Nicu Covaci, Donca, Zoe şi Nicu cel mic constatau ce mult seamănă el, Covaci, cu tine; mai ales la lungimea pletelor.

Ulterior, te-am revăzut, în acea emisiune la DDD, când cu numitul "Micky" şi cu Jean Maurer, parcă, aţi prestat un show pe care presa l-a numit „de beizadele".

Apropo, noi cei „normali" vă spuneam „pui de tovarăşi"! A fost o găselniţă diaconească de o detaşare revoluţionar-politică şi de un miserupism total.

Unii, fără de humor, au luat-o ca pe o sfidare. Dar, povestea era mişto, era generaţia voastră - şi a mea! - , a copiilor celor avuţi - nu şi cazul meu! - cu condiţiile de atunci, pe care, culmea!, acest popor de telespectatori, fomist şi înghesuit de existenţă, a gustat-o.

După noaptea aia de pomină de la OTV, a trebuit să ies devreme în oraş; era o dimineaţă de duminică estivală, într-un Bucureşti ca-n oală: fiert şi deșert, când, la „trecerea" Moşilor-Dacia, pe cine era să calc?, pe dl Valentin Ceauşescu!

Întrucât ne cunoşteam, i-am mărturisit şocul meu la vederea unui personaj parcă evadat din noaptea trecută, o nălucă a ei.

În fine, continui să rămâi, Serghei dragă, o figură, un libertin, atât în comportament cât şi, mai ales, în limbajul colorat - cu care, probabil, dl Mizil nu prea era de acord.

Eşti artist plastic, ce mama dracu! Dar, ai devenit un showman, pe cale firească, amuzi şi provoci regretele unor vremi care de fapt, se confundă cu tinereţea noastră.

Căci, după ea, nu după Tătuca, are această generaţie nostalgiile sale.

George Stanca