Dragă Simona Halep (III),

E tipic românește ca după ce ai câștigat locul prim în lume să scazi puțin. Na, că am luat-o razna: nu după ce ai luat, ci după ce ai aflat că l-ai luat.

Dacă nu ți se-ntâmpla asta pe care o așteptăm încă de la Paris când cu Jelena, dar... s-o lăsăm acum... - precis o băteai și pe Garcia. La pas. Așa cum ai făcut-o înainte cu alde Șarapova sau ucrainianco-letona Ostapenko. Numai că vestea cu Number One across the World ți-a stricat socotelile. Te-a scos de pe șine. Cine ar rămâne nesimțitor la o astfel de veste. Căci, crede-mă pe mine, nu Garcia te-a învins, ci tu ai pierdut. Și, cred eu că era firesc. Chiar omenesc. Nu vreau să spun o prostie, dar dacă o băteai și pe franțuzoaica asta hispanică, mi se părea că ai o dimensiune inumană. Sau a-umană, să nu creez confuzii... Apoi meciul cu Garcia, finala a fost prea aproape în timp. Doar o noapte distanță. Căci dacă erai bărbat ziceam că te-ai îmbătat aseară, că ai stat la chef, că alea-alea... Dar tu, cum să mai poți dormi după ce ți s-a împlinit un vis atât de măreț? Fie-ți el cât mai lung. Căci, a zis o mare vorbă Ilie Năstase: acum or să vrea să te bată toate... Numa de-or putea...! Sâc!!!

Dă-le cu tifla. Am o listă-ntreagă. Cred că și tu o ai... și mai am eu niște arbitri/e. Niște răgușeli ratate și subiective, dar nu e momentul. Deși această scrisoare din cele trei adresate programatic ție este afectată înfrângerii din finala de la Beijing. Programată deci să fie implicit și tristă. Nicidecum tristă de tot. Căci și tristețea pierderii finalei a conținut un element de bucurie, nu aveai cum. Tu ai pierdut poate din bucuria aceea că ai devenit nr. UNU. Pentru că ai primit în dar o bucurie GREA. Dar, bucurie. Povară. Greu de dus. Dar, una scumpă. Prețioasă. Cu mai multe răspunderi plăcute, dar cu mai mari înverșunări din partea adversarelor... Dar, bucurie.