Dragă Văncică – ”Celentano”,

Ți-am văzut//ascultat ”poezia” de Ziua Națională. Care a făcut valuri mari. Bravo!, sincer. Hai, să ne clarificăm. Ceea ce ai citit tu acolo - și chiar ai avertizat - cu mult talent actoricesc și mai ales cu o reală simțire românească actuală e un TEXT. La care eu, român, am plâns.

Dar nu e poezie.... E un mesaj excepțional. Repet, de bună simțire. Direct. Adresat românului simplu. Fără înflorituri. Fără briz-brizuri avocățești. Sau politruce. Un manifest. Simplissim. Care a mers la sufletul românului. Dar, vă rog, nu-l numiți ”poezie”! Pentru Dumnezeu! Ziceți-i mesaj. Text. Apel. Orație. Plângere... Doină de jale, Este, da!,... chiar și toate la un loc. Dar poezie nu! E ceva, ce nu e deloc rău. Și care, uneori, mai și rimează, dar produce asonanțe rizibile (gen ”spun-drum”, ”foame-oameni”, ”bârna-sârma”), schimbări de ritm, sincope. Dacă aceasta e poezie, ”Doina” lui Eminescu ce e? ”Noi vrem pământ” a lui Coșbuc...? ”Analfabeților”a lui Păunescu? Iar “Eu sunt oftatul care plânge//Acolo-n satul meu din deal, //Sunt ţipătul muiat în sânge//Al văduvelor din Ardeal”... versurile astea de Goga, ce sunt? Parcă acestea pălesc față de compunerea ta, numită poezie, mediatizată la o emisiune de vârf. Știu, ai avertizat că nu ești poet și e un gest de bun simț. Dar lumea îi zice ”poezie”. 

Fatalmente, Poezia e ucisă de rating. Cultura la fel. Văd că lui Florin Zamfirescu i-a plăcut. Cu vehemență. Dar o va recita pe scenă? Poate acum, în context electoral! Oricum, zicerea ta e un semn de bine. Mai bine decât manele... Iar poporul român, cel clasic, nu ca specie involuată, se regăsește puţin în acest gen de lamento oriental, să fiu iertat. Nu aici e poporul... 

Oricum, vrem-nu vrem, a prins extraordinar. Căci e un mesaj adresat celor mulți. Românului majoritar. Emoționant. În rest, ca act invers de brigadă artistică, jos pălăria! A plâns românu’! 

Știu că așa e rolul tău, dar nu mai era nevoie de alibiul ”Cetățeanului turmentat”. Unii-s revoltați: nu suntem popor de alcoolici. Știm cu cine votăm! Cu cine dă mai mult… Pixuri, tricotaje, șepcuțe cu brânciuri de partid, găleți, bere, țuici locale, carmangerii, grătare…                                                             

Care va s’zică, ’m onoarea monșșșerrr…