Dragă Victor Piţurcă, faci ce faci şi mă obligi sa-ţi scriu câte două scrisori aproape una după alta...
Faci ce faci şi mă obligi sa-ţi scriu câte două scrisori aproape una după alta. Asta acum, că fură meciuri importante pentru ţară. Şi pentru tine, ca selecţioner. Meciuri în urma cărora încăpăţânarea ta proverbială, tradiţională, oltenească a triumfat.
Cu meciul contra Finlandei i-ai ”făcut” pe toţi înjurătorii de Piţurcă. Piţurcofagii. Ai făcut cum ai vrut tu, nu cum voiau ei, şi ţi-a ieşit. Sâc! Deşi în branşă acest ”sâc!” are mai multe vocale… Căci, dacă ai greşit cu Ungaria, scoţându-l prematur pe Sânmărtean şi făcând nişte schimbări neinspirate - să nu spun catastrofale - l-ai ţinut la tuşă pe Keşerü, ai reuşit să scoţi, acasă, un egal. Să nu pierzi. Da, să ”scoţi”! Căci, ficatul meu mai simte şi acum vibraţiile ratării maghiare din ultimul minut…Ba, ai reuşit să te faci contestat//detestat de o ţară întreagă. Ţi-ai mai revenit abia-n repriza a doua, cu Finlanda. Ultima din cariera de selecţioner. Ţi-am scris cu acel prilej, terminându-mi misiva cu îndemnul de a face exact ce a făcut Răzvan Lucescu înaintea ta: şi-a dat demisia după o victorie substanţială. Şi, iată că m-ai ”ascultat”… deşi tu nu ţi-ai dat demisia. Ai plecat. La nisipiş. Adică, la bani mulţi ca nisipul deşertului. N-o să te mai preseze media cu ”de ce ăla?”. De ce Dodel, de ce Motanu? Acum o să ai probleme cu Sultan Alnumare, Osama Al-Muwallad sau Ali Al Zubaidi… De altfel, îţi sugerez că, dacă tot ai scăpat de presiunile presei, să-i iei cu tine pe Dodel, pe Stancu, poate pe Cociş, favoriţii tăi dintotdeauna. Şi să le arăţi tu lăbarilor de ”presari”, care suntem, ce faci tu cu ei, acolo. Fraier să fii de n-oi face-o!
Căci, Piţi, mai mult nevrând decât vrând, tu dădeai un codru greu de păpat mediei. Pe cine o să mai conteste ea? Să-l înjure câte un an de zile? Cui o să-i mai reproşeze tactica greşită cu grecii? Cui mămăligăreala din primul mitan cu finlandezii? Dar scadalurile de alcov? Erai o mină de aur. Şi acum eşti un minaret… Ce se va alege de concepţiile tale de joc? De nucleul jucătorilor care, în formă sau nu, cu meciuri la echipele de club sau nu, erau în preferinţele tale la echipa naţională…bref...şi noi pe cine mai înjurăm?
Piţi, ai să ne lipseşti!