Dragă Victor Surdu,

Mai am drum lung. Am reînviat datorită rugăciunii de recunoștință și reînnoire. Noaptea a fost bună, am dormit în trei rafale. Dimineața a fost și mai și, după o discuție despre Dumnezeu, om, medicină și sănătatea sufletească și fizică a poporului meu, despre puterea de a trăi în demnitate.

Eu cred că Medicina, prin forța lui Dumnezeu, a devenit o forță și în mâna omului. Acest om, fie naturist sau chirurg, nu poate vindeca fără rugăciune.

CRED că mă vindec așa cum CRED în DUMNEZEU. CRED că poporul meu nu este vindecat și moare, moare mai devreme cu 20-30 de ani, pentru că nu este informat, nu știm.

Deși cheltuim mult, trăim în ignoranță, spre o viață scurtă, fără rânduială și optimism. Asta înseamnă pagubă și moarte lentă. CRED că trebuie redată forța. Dacă nu facem nimic, se va spune că au fost unii pe aici, care-și ziceau români, dar care nu au știut să se organizeze și au devenit nomazi sau au dispărut.

Cu nădejde, Victor Surdu". Abia după lectură am înțeles - oricum, din text se străvede - că ai ieșit//ai depășit o operație hotărâtoare, între viață și moarte, ca să nu mai apelez la artificii eufemistice. Mesajul a fost trimis din spital.

Din Italia. Unde te aflai cu fiica ta. Nu cu soția. Am înțeles și de ce: Angela avea mari probleme cu mama și a preferat să stea alături de bolnavul mai vârstnic , mai slab.

O înțeleg, a procedat corect. Spun asta, ca să nu se nască interpretări la textul meu. Mă surprinde, însă, problema ta. Înțeleg că e cu pancreasul, ultima dată văzându-ne la un prilej plăcut: o degustare de vinuri, inclusiv, cele produse de tine.

Să nu-mi spui că la următoarea degustare n-ai să vii..., că doctorul, tratamentul, aia, aia. Sigur, mă refer la cazul când te vei face bine, bine, nu la convalescență. Chiar, pentru săptâmâna viitoare am primit o invitație, în "vinăria" unde am fost ultima oară. Când am primit sms-ul tău, am crezut că e o glumă. Viața ne mai joacă și feste.

Eu tot aștept să ne vedem la proxima degustare. Cu nădejde, al tău,

George Stanca