Dragă Zoia Alecu,

6 ianuarie 2011 18:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Şi, nu o fac de frică, ci din cauza vibraţiilor emise de vocea ta; de presiunea ei, de valurile pe care ea, vocea ta, le provoacă: un vibrato ridicat, sus-sus la nord de-naltul ceriului, în tăriile cu locaş de vultur, sus de atingi stelele reci.

Aşa e vocea ta, Zoe! Păcat că te-ai născut în România cu o astfel de voce. O spun eu. Nu trebuie să mă aprobi, dar eu te văd, te aud, de atunci, de la început, când ai venit adusă de Doru Stănculescu-Prezidente la Cenaclul Flacăra. Ştia el ce ştia.

Apoi, pe lângă vocea ieşită din comun, mai erai şi diafană în tot ce aveai. Şi în tot ce făceai. Te comparam atunci - componistic şi vocal - cu Joan Baez, pe care o evocai cu toată fiinţa ta. Numai că ea, Joan, ea se născuse altundeva...

Mai aproape de locurile unde se dădea ora exactă în muzica asta, în centrul Universului pop-rock-folk. Grosul, substanţa carierei tale este, o constat cu mâhnire, cântatul la restaurante. De lux. În stăinătate. Atât se putea atunci.

Trăiai şi munceai, cântai - şi încântai, totuşi - în Occident cu căldură la calorifer, cu ţigări adevărate, cu gumă americană de mestecat, cu blugi originali, fără cozi la carne, cărţi, alain-delonuri, ness, ţigări BT; cu maşini mişto cu care reveneaţi după o muncă de ani, toate de lux faţă de Daciile şi Moskviciurile care mişunau la noi ca păduchii orientali. Din ţările de Est, ca să fiu mai exact.

Meritai un destin mai bun cu vocea ta, după părerea-mi. Tu nu eşti diseuză, Zoia Alecu. Tu eşti cântăreaţă! Deşi mă repet, poate că tu eşti mulţumită de ceea ce ai obţinut, cu ce ţi-a dat Dumnezeu: o voce dumnezeiasă. Eu nu sunt mulţumit de ce ai făcut cu ea.

Faţă de ce puteai face cu ea. Dar, repet, e vorba de un destin. Destinul unui om, condamnat să se nască în Est, ştiu, dar nu mă consolez, deşi sunt milioane de astfel de destine în întregul fost"lagăr socialist". Sigur că te „judec" în valoare absolută cu, să spunem, rigoarea unui vechi fan, admirator al talentelor tale. Sper să nu te superi pe mine foarte tare, poate că am exagerat, poate că te-am tulburat. Aşa te-am perceput o viaţă întreagă. Jur şi semnez,

George Stanca (pamflet)

Mai multe