Dragoș Bucur își îndeamnă prietenii virtuali să iasă în stradă: «Cum a fost posibil ca un singur om să controleze o ţară»
Actorul Dragoș Bucur a făcut un apel către prietenii de pe Facebook, prin care i-a îndemnat pe aceștia să iasă în stradă pentru a protesta. În caz constrar, susține actorul, se va ajunge în aceeași situație în care România se afla înainte de Revoluția de la 1989, atunci când o singură persoană monopoliza toată puterea.
Un protest intitulat „Cod roşu de OUG” este anunţat pentru duminică seară, 24 iunie, în Piaţa Victoriei, peste cinci mii de persoane arătându-se interesate de evenimentul creat pe Facebook. Şi în mai multe judeţe din ţară comunităţile de protestatari au anunţat manifestări similare. În acest context, actorul Dragoș Bucur a filamt un scurt mesaj video în care își îndeamnă prietenii virtuali să nu rămână indiferenți si să participe la protestul din Piața Victoriei.
"Îmi amintesc că imediat după revoluţie şi chiar puţin înainte - eram mic, avem 13 ani - mă întrebam foarte des cum de s-a ajuns acolo, cum de a fost posibil ca un singur om sau mai bine zis o mână de oameni să ajungă să controleze o ţară întreagă şi cred că răspunsul este: oamenii nu au luat atitudine, oamenii nu au ajuns în acel punct încât să iasă toţi în stradă să spună nu. Ei bine, cred că ar fi bine pentru toţi să ieşim în stradă şi să nu ajungem din nou acolo”, spune Dragoş Bucur în filmuleţul încărcat pe pagina sa de Facebook.
Liviu Dragnea, condamnat la 3 ani și șase luni
Liviu Dragnea a făcut o scurtă declarație la puțin timp după aflarea veștii potrivit căreia a fost condamnat la 3 ani și șase luni de închisoare, sentința nefiind una definitivă. El a subliniat faptul că ceea ce s-a întâmplat la instanța supremă a fost o execuție în masă. În plus, a adăugat că nu se va lăsa convins să demisioneze și va merge până la capăt pentru a duce proiectele pe care și le-a asumat, alături de colegii săi, la bun sfârșit. „Nu mă sperie nici Iohannis, nici Hellvig, nici Pahonţi, nici Kovesi, nici Băsescu, nici Ponta, nici Oprea, nici alţii. Obiectivele la care m-am angajat şi pentru care mi-am asumat responsabilitatea rămân aceleaşi şi împreună cu colegii mei le vom duce la capăt”, a conchis Dragnea.