Dragoș și Ionuț Dolănescu, despărţiţi doar de un gard

4 noiembrie 2015 22:00   Vedete românești
Ultima actualizare:

Dragoș și Ionuț Dolănescu au devenit vecini pe strada Caimatei, după ce mezinul familiei a fost găzduit într-o vilă situată la 5 m distanță.

Vestiţii fraţi, care se bat de şase ani în instanţă pe moştenirea de un milion de euro, lăsată de tatăl lor, Ion Dolănescu, au ajuns, fără voie, vecini. Dacă vor avea puterea să lase deoparte duşmănia, ei îşi vor putea împrumuta, peste gard, o ceapă sau o cutie cu chibrituri.

La tribunal, săptămâna trecută, Ionuţ (45 de ani) şi Dragoş (39 de ani) au evitat să-şi adreseze vreun cuvânt, dar au prilejul  să revină la sentimente mai bune, acum, că tot au devenit vecini. Dragoş va sta în ţară o lună, iar până când va reveni în Costa Rica,  locuieşte pe unde apucă. Câteva zile a dormit la finul Ioan Melinescu, de lângă Snagov, însă drumurile obositoare, de două ore, spre Bu­­­cureşti, l-au copleşit. Prin urmare, Dragoş s-a văzut nevoit să facă un compromis şi anume să-şi mute bagajele la alţi fini, din Capitală, care deţin o vilă chiar pe strada Caimatei, unde locuieşte şi fratele lui, Ionuţ.

Fotoreporterii Click! l-au surprins ieri pe Dragoş ieşind din imobilul cu pricina, care, mama coincidenţei, are gard comun cu vila evaluată la 685.000 de euro, în care stă fratele lui mai mare. Cei doi încă nu s-au ciocnit până acum, însă n-au intrat zilele în sac. Contactat de reporterii Click!, Dragoş ne-a declarat: ”Da, locuiesc pentru o vreme aici, nu e comod nici pentru mine, nici pentru el, dar n-am unde mă duce, în Bucureşti, căci cheile imobilelor lăsate de tatăl nostru sunt la Ionuţ. Suntem vecini, da, dar nimeni nu urmăreşte pe nimeni, este doar o coincidenţă”.

Acesta ne-a mai spus că s-a săturat de acest proces, care durează de şase ani, şi, că în Costa Rica s-a dedicat trup şi suflet politicii: ”Sunt preşedintele Partidului Republican Social Creştin, care militează pentru locuri de muncă. Şi, pentru că sunt un naţionalist convins, din dragoste pentru România, ţara mea natală, steagul partidului meu are culorile drapelului nostru, roşu, galben şi albastru. Voi sta aici cam o lună, timp în care voi rezolva mai multe probleme, îmi voi vizita rudele, dar voi merge şi la o piesă de teatru. N-am mai fost de patru ani aici, s-au schimbat multe în Bucureşti, în bine”.

S-a plimbat, după 6 ani, cu metroul

Dragoș s-a plimbat prin București, cu metroul și RATB-ul, ca pe vremea când era student. Și zilele trecute, el a coborât pe peron şi a făcut “trenul galben”, ca orice om obișnuit: ”Îmi place să mă plimb printre oameni, mai ales cu metroul, căci noi, în Costa Rica, nu avem. Mă recunoaște lumea, unii țin cu mine, alții cu Ionuț, îmi spun să lupt până la capăt, în acest proces. Mai avem un termen, la sfârșitul lunii, sper ca judecătorii să facă dreptate”, ne-a mai dezvăluit mezinul familiei Dolănescu.

Dragoş Dolănescu va rămâne cu vila de 200.000 de euro din Sinaia

Fraţii Dolănescu duc, de şase ani, o luptă strânsă pe împărţirea moştenirii de un milion de euro. Casa din strada Caimatei, evaluată de experţi la 685.000 €, o vrea Ionuţ, urmând ca terenul şi vila din Sinaia, în valoare de 180.000 de euro, să intre în posesia lui Dragoş. Ei trebuie să mai împartă casa şi terenul din Str. Hagi Dina, de unde au de luat 6.000 €; casă cu teren de la Butimanu -  5.500 €; terenuri (2.000 mp) în Tunari - 61.000 €, un loc de veci în cimitirul Bellu, un autoturism Dacia Logan, două certificate de proprietate emise de FPP şi drepturile de autor estimate la peste 75.000 de euro. Procesul l-a costat până acum, pe Dragoş, mai bine de 40.000 de euro, constând în plata avocatului, expertize, drumuri în ţară.

Mai multe