Drăgușanu, nou mesaj pentru Rocsana! «Răutatea se naște din prostie»
Joi (19 februarie), Bianca Drăgușanu (32 de ani) i-a declarat război Rocsanei Marcu (34 de ani), adresându-i un mesaj acid pe pagina personală de pe o rețea socială. Sătulă de atacurile blondei de la Antena Stars, Bianca a început să riposteze.
După ce a numit-o „dezorientată” și „crăcănată”, acum, vedeta comentează la adresa inteligenței prezentatoarei TV. Într-un nou mesaj publicat pe profilul personal, Bianca Drăgușanu sugerează că, de fapt, răutățile Rocsanei Marcu ascund, de fapt, niște frustrări.
„Cel fără de păcat să arunce primul piatra! Iar dacă doamna distinsă care încearcă să ascundă un caracter îndoielnic sub cuvinte poleite se simte fără de păcat, primesc loviturile ei cu capul plecat. Din păcate, realitatea nu ne arată decât că distinsa moralistă e lipsită de morală și, iată, își dă arama pe față și își revarsă frustrările într-o manieră josnică și care nu merită efortul de a fi luată în seamă. «Un om valorează exact cât cuvântul lui», spune un proverb, iar în cazul de față, cuvântul folosit de stimabila «doamnă» este «infectă»”, își începe Bianca mesajul.
„Deci, după autocaracterizarea extrem de simplă și «infectă», în sfârșit ne-am prins și noi cine este această întruchipare a perfecțiunii. Cât despre afirmațiile ulterior făcute, vor trebui asumate și dovedite... că legea ne obligă pe toți să ne asumăm ce spunem, nu?? Concluzia zilei?? Să fim mai buni, pentru că «Un om inteligent nu va fi niciodată rău» sau urât”, a încheiat vedeta.
Rocsana a răspuns primului mesaj al Biancăi
Cel de-al doilea atac al Biancăi la adresa Rocsanei Marcu a venit după ce prezentatoarea TV i-a răspuns vedetei la primul mesaj, pe o rețea socială.
„Bună seara, dragi prieteni! Vă mulțumesc pentru sutele mesaje trimise în care îmi relatați existența unor comentarii acide la adresa mea din partea unei necunoscute oamenilor de calitate cum sunteți voi. Nu pot să vă spun decât că este normal să deranjeze adevărul în unele situații și cum eu sunt adepta acestuia mi se pare normal să creez controverse. Sunt imună la ticăloșii. Asta datorită faptului că lucrând de 20 de ani televiziune am avut ocazia să am de-a face cu oameni de calitate în proporție de 99%, dar și gunoaie sociale care, ușor, ușor, au fost excluse (cu ajutorul vostru). Au mai rămas foarte puține în acest peisaj monden... dacă mă gândesc mai bine, doar una”, scrie Rocsana Marcu, pe profilul personal.
„A sosit momentul ca această tipologie de a femeii cu moravuri ușoare (care face nuntă pentru a strânge bani de genți Chanel de la prietenii naivi ce chiar credeau în dragostea dintre ei) să nu se mai flateze cu valori închipuite, deoarece niciun machiaj și nicio operație estetică din această lume nu pot ascunde un caracter infect, o dependență de substanțe interzise și bărbați căsătoriți. Genul acesta de personaj are nevoie de ajutor pentru a realiza că nu va putea să se mândrească niciodată cu ceva frumos, ci doar cu purtarea ei neomenească și insalubră”, încheie ea.