Drama cântăreței de muzică populară imobilizate în scaunul cu rotile: n-a reușit să strângă banii de operație!

2 iulie 2014 18:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Tânăra cântăreața de muzică populară Anamaria German Vergu, imobilizată în scaunul cu rotile, în urma unui accident de mașină, continuă să spere că va putea să meargă din nou.

La un an și o lună de la accident, tânăra de 22 de ani, care nu-și mai simte picioarele are nevoie de un transplant de măduvă, pentru a putea să meargă din nou. Operația costă 200 000 de lire și ar putea fi efectuată la Londra, dacă va reuși să strângă banii.

Cu toate că mai mulți colegi de breaslă i-au sărit în ajutor și au organizat spectacole caritabile, chiar și Gigi Becali donând din închisoare suma de 20 000 euro, până acum, Anamaria nu a strâns suma necesară intervenției de la Londra.

Cei care o iubesc i-au creat și o pagină de Facebook, intitulată Suflet pentru Suflet -alături de Anamaria German. Cei care doresc să-i sară în ajutor pot face donații în contul de lei al tinerei. RO 10 BRDE270SV83026372700.

Mai multe