Drama Laurei Cosoi: mama a avut cancer, tatăl a murit de Covid! Ligia Cosoi: "Nu fusesem de 4-5 ani la un control"

24 mai 2021 16:58   Vedete românești
Ultima actualizare:

Laura Cosoi (38 de ani) a trecut anul acesta printr-o tragedie, atunci când și-a perdut tatăl, răpus de Covid. Puțini știu însă că și mama vedetei a fost pe punctul să-și piardă viața, atunci când a fost diagnosticată cu cancer. A reușit, însă, să învingă nemiloasa maladie.

Ligia Cosoi, mama actriței Laura Cosoi, avea să primească un diagnostic crunt în anul 2008. Femeia a aflat de la medici că are cancer de col uterin. Ligia Cosoi a ajuns întâmplător la spital, după 4-5 ani în care nu a avut nicio problemă de sănătate. Mama Laurei Cosoi a vorbit despre drama pe care a trăit-o, în cadrul unui proiect organizat de Asociația ”Bucuria de a fi”. ”Nu fusesem de 4-5 ani la un control, e drept, nu mă durea nimic. Am ajuns întâmplător la spital și, aparent, eram într-un stadiu în care abia mai puteam fi operată dacă nu mă grăbeam. Mă simțeam vinovată că nu am făcut controale la timp și acum copiii își ascundeau lacrimile, se îndepărtau din când în când de mine și nu înțelegeam de ce mă luau și mă plimbau, să-mi mai iau gândul”, a povestit Ligia Cosoi.

Ligia Cosoi: "Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi"

Ligia Cosoi a reușit până la urmă să învingă maladia secolului, cu credință în Dumnezeu, dar și cu ajutorul tratamentelor impuse de medici. ”Este o luptă pe care trebuie să ți-o asumi și să faci tot ce e posibil din partea ta. Sigur că există și imprevizibilul. Există un plan acolo sus, cu noi, și foarte mult nu poți influența, dar trebuie să te iubești, să ai priorități, să înțelegi că e un moment critic și că l-au mai depășit și alții. Paralel cu tratamentul medical, atunci am descoperit o altă lume, a plantelor, a ceaiurilor, hrana vie. Am urmat un tratament naturist, dar din iubire față de cei dragi, nu mi-am permis să fac un experiment, să spun că nu fac chimioterapie sau radioterapie, că am citit eu ceva pe net. Sigur că sunt ceva urmări și te tulbură, dar asta trebuie făcut. Ăsta e prețul sănătății până la urmă”, a mai spus mama Laurei Cosoi.

Citește și:

Laura Cosoi, declarații dureroase despre moartea tatălui răpus de Covid: „Mi-a spus că-mi mulțumește pentru tot”

Vedete în doliu în 2020. An de coșmar pentru Lora, Laura Cosoi și Cezar Ouatu, care își plâng mama, tatăl și fratele

Mai multe