Drama neștiută a lui George Nicolescu, artistul născut orb. Nimeni nu-l mai cheamă la evenimente: „Am fost uitat de mulți”
George Nicolescu (73 de ani), artistul de muzică ușoară care s-a născut orb și a dat lovitura în urmă cu cinci decenii, pe piața muzicală, cu melodia „Eternitate” trece printr-o perioadă destul de dificilă din punct de vedere profesional. Cântărețul a declarat, pentru Click!, că după atâția ani, de muncă, se simte dezamăgit de faptul că a fost uitat de organizatorii de evenimente și nu mai este chemat să cânte așa cum era invitat în perioadele sale bune.
George Nicolescu, solistul cu voce de aur născut orb, care a debutat pe scenă la 20 de ani, și a dat lovitura, pe piața muzicală, în urmă cu aproape 50 de ani, are un gust amar din cauză că a fost uitat de lume și nu mai are concerte.
„Cu sănătatea sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu. Însă, am o mare supărare. Nu prea mai am spectacole, în ultima perioadă, nu mai sunt invitat. Am văzut că oamenii se inventează. Din ce am observat, concerte mai multe sunt prin București, dar eu nu sunt cuprins în ele. Nu că nu aș merita să fiu, dar nu sunt solicitat să vin să prestez. Eu nu sunt genul acela de artist care să mă bag în seamă și să mă invit la spectacole. Am fost uitat de mulți. Nu am mai avut de mult timp un concert. Asta este, am învățat să iau viața ca atare și am peste 40 de ani de carieră pe scenă. Nu am un an-doi”, a declarat George Nicoleste pentru Click!
George Nicolescu, fericit în dragoste
Cântărețul ne-a mai mărturisit că se bucură de liniștitea și fericirea sufletească din partea soției sale cu care este de cinci decenii și cu care are doi copii împreună ce sunt stabiliți în Spania: George Daniel (48 ani) și Luminița (43 ani).
„Soția îmi este alături în tot ceea ce fac, mă ajută, este spirijul meu. Trăim din pensiile pe care noi le primim, lunar. Nu vreau să zic ce sumă mai eaxct, nici nu știu, și dacă aș ști nu v-aș zice. Am o soție de nota zece cum nici nu am visat. Mă iubește necondiționat din prima clipă și asta se vede. A fost lângă mine, și eu am fost lângă ea, mereu la bine și la greu. Am avut norocul eu de la Dumnezeu să dau de o persoană bună, să mă iubească așa cum sunt, și să avem împreună doi copii frumoși”, a conchis pentru Click! George Nicolescu.
Click! spune
George Nicolescu s-a născut la Ploieşti, pe 12 martie 1950. În 1970 a debutat ca solist, câştigând primul loc la Festivalul „Tinereţe pe portativ”. Trei ani mai târziu a lansat primul său hit, „Eternitate”, după care a dat lovitura cu alte piese de top, „Prefă-te inimă în stea” şi „Mai avem nevoie şi de iarbă”.