Durul Cabron, tată şi soţ de nota 10. Cine e femeia pe care o iubeşte de la 18 ani

7 martie 2019 19:22   Vedete românești
Ultima actualizare:

Este una dintre cele mai importante voci ale hip-hop-ului din România şi şi-a făcut debutul în domeniu în 1998. Cine nu a fredonat ”Frunzele şi iarba” sau ”Arată-le la toţi ce poţi” măcar o dată, piesele lui Cabron? Băiatul rău din rapp-ul autohton este de fapt un soţ romantic, dedicat familiei. Are un fiu, dar tare şi-ar mai dori să ţină încă un bebeluş în braţe.

Îl cheamă Alexandru Minculescu (36 de ani) însă toată lumea îl ştie după numele de scenă, Cabron, cu care s-a lansat în 1998. Este din Ploieşti, şi, chiar dacă Bucureştiul a acaparat toţi artiştii, iată că rapperul a preferat să rămână în orăşelul său natal. Nu de alta, dar la 60 de kilometri de Capitală se află cel mai preţios dar al vieţii: familia sa. Acolo şi-a cunoscut soţia, acolo i s-a născut băiatul, şi de acest loc îl leagă cele mai frumoase amintiri. Deşi este extrem de discret, am reuşit să-l facem pe durul din rapp să vorbească despre lucrurile la care ţine cel mai mult.

”Sunt din Ploieşti şi nu m-aş muta niciodată de aici. Dacă am vreo belea, ţip mai tare şi vin toţi la mine. Aici am crescut, aici am întâlnit-o pe Geanina. Ne-am cunoscut la liceu, în clasa a XII-a, iar de atunci ea este iubita şi soţia mea, suntem de 18 ani împreună. A fost greu să o cuceresc deoarece pe-atunci nu aveam net, erai faţă în faţă cu persoana de care îţi plăcea, iar emoţiile te făceau să uiţi tot. Îmi amintesc că i-am compus o piesă frumoasă pe care o are şi acum pe casetă. Am făcut facultatea, apoi în 2007 ne-am mutat împreună, ne-am căsătorit, şi avem un băieţel în vârstă de 9 ani, Nikolas. Cum e viaţa după 18 ani de relaţie? Este frumoasă, eu cânt rapp, Geanina ascultă Celin Dion, băiatul cântă la pian. Suntem într-o armonie frumoasă, mergem la film, ne plimbăm, ea preferă marea, şi da, ne alintăm. Ea îmi spune «iubirea mea», eu îi spun pe nume pentru că nu prea sunt aşa cu dulcegăriile” a povestit Cabron, pentru Click! 

Astăzi, de 8 Martie, artistul are un cadou frumos pentru cea care îi este alături de 18 ani, dar, totodată, şi o dorinţă mare!

”Culoarea preferată a soţiei mele este albastru, dar când vine vorba de flori, îi plac trandafirii roşii. I-am cumpărat un buchet frumos şi un cadou. Mi-aş mai dori un copil, dar să vedem, cum o vrea şi Dumnezeu. Mă uit la Nikolas, a crescut aşa de repede, nu mai e bebeluşul acela cu picioruşele mici, şi parcă îţi doreşti să o iei de la capăt. Este frumos să fii tată”, ne-a mărturisit zâmbind celebrul rapper. 

Cu dorinţe mari şi multe sentimente, artistul a realizat şi un album pe care se pregăteşte să îl lanseze şi care se intitulează ”Cabron şi doamnele”. ”Pregătesc un album pe care i-l dedic soţiei mele şi tuturor femeilor. Îl voi face cu toate vocile de la noi pe care le preţuiesc. Am început deja să lucrez cu Smiley la el, mai e puţin”, ne-a mai spus Cabron.   

A fost crescut de bunică

A avut o copilărie frumoasă şi a crescut alături de bunica sa, Mery, pe care a iubit-o enorm. ”Pe mine m-a crescut bunica din partea tatălui. A avut grijă să fiu un copil educat. I se spunea Mery şi îmi amintesc şi acum gustul mâncărurilor ei. Din păcate nu a mai avut timp să mă asculte cum cânt, pentru că a decedat fix când mă lansam, în 1998”, ne-a mai spus Cabron.  

Mai multe