Duşmancele Bălanca şi Misty au băgat vrajbă între impresari! Rivalitatea din viața personală a ajuns și pe scenă EXCLUSIV

19 mai 2015 21:05   Vedete românești
Ultima actualizare:

Rivalitatea din viața personală, dar și de pe scenă, dintre Andreea Bălan (30 de ani) și Alexandra Pavel (24 de ani), alias Misty, a împărțit breasla impresarilor în două.

În urmă cu câteva luni, Andreea Bălan și fostul ei prieten, organizatorul de spectacole Marius Gavrilă (39 de ani), au fost în centrul unui scandal imens, solista renunțând la serviciile acestuia atunci când a aflat că s-ar putea trezi în spectacole alături de actuala iubită a lui Keo, Misty.

Mai nou, fostul impresar al Alexandrei Pavel, Radu Baron, a început să o ia sub aripa lui pe Andreea, incluzând-o într-o serie de spectacole, primul având loc la Urziceni, săptămâna viitoare.

Astfel, împrietenindu-se cu Andreea, Baron se răzbună crunt pe duşmanul lui, Gavrilă, cu care s-a certat la cuţite la începutul lunii. Baron a fost înjurat de mamă, după ce a spus despre rivalul său că are colecţie de soliste care fac playback.

“Gavrilă e un escroc! Le dă artiștilor doar un sfert din bani. El ia tot ce lasă alții, pe Roxana Nemeș sau pe Misty. Și Andreei îi dădea puțini bani, dar ea accepta pe motiv că erau prieteni!”, ne-a declarat Radu Baron.

Mai multe