E definitiv! Monica Davidescu va primi 25.000 € de la MediaPro pentru piciorul distrus
În sfârşit, Monica Davidescu a învins MediaPro în instanţă şi a primit cel mai frumos cadou de Sărbători. Judecătorii au decis că actriţa trebuie să primească daune pentru piciorul distrus la “Dansez pentru tine”.
Monica Davidescu (44 de ani) va fi despăgubită pentru piciorul distrus pe ringul de dans de la Pro TV, după accidentul pe care l-a suferit în 2012, odată cu participarea la emisiunea ”Dansez pentru tine”. Instanţa i-a dat câştig de cauză actriţei, care făcuse apel la Judecătoria Buftea, din pricina unor încurcături. Judecătorii i-au dat dreptate încă din primăvară, dar ea nu a putut intra în posesia banilor de la Media Pro Entertainment România, cei care au produs emisiunea ”Dansez pentru tine”, întrucât firma nu a primit decizia de la judecătorie.
În plus, şi numărul sentinţei a fost notat greşit. În urma contestaţiei depusă de actriţă, instanţa a admis sesizarea acesteia.” Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinţei pronunţătă la data de 27.04.2016, în sensul că se va menţiona în mod corect numărul sentinţei civile ca fiind 3073 în loc de 3037, aşa cum în mod greşit s-a consemnat. Fără cale de atac”, se arată în nota emisă de judecări.
Monica Davidescu va primi daune materiale de 60.623 de lei, daune morale de 45.000 de lei şi cheltuieli de judecată de 11.600 de lei, adică 117.223 lei (25.000 de euro).