Ea-i lovită de năpastă, pe el îl doare-n bască! Crişan şi-a uitat deja şi a doua familie - FOTO EXCLUSIV

22 iunie 2014 21:40   Vedete românești
Ultima actualizare:

Viaţa de după divorţ este la fel de grea pentru Alina Ioana Cupşa cum a fost şi pentru Lucia Bubulac. Cele două femei ale lui Cătălin Crişan au luat singure viaţa în piept şi rolul bărbatului în casă. Aşa am surprins-o recent pe cea de-a doua soţie a solistului, copleşită de gânduri şi cocoşată de cumpărături. La polul opus, pe Crişan se pare că-l doare-n bască.

Cine a spus că dragostea durează trei ani, nu a minţit! La sfârşitul lunii decembrie 2010, Cătălin Crişan (46 de ani) zâmbea în timp ce semna cel de-al dolea certificat de căsătorie, iar joi seara anunţa cu tristeţe, pe Facebook, că s-a separat de Ioana Alina Cupşa (36 de ani) în noiembrie 2013. Femeia şi-a făcut bagajele şi a plecat din vila din Berceni, în apartamentul ei din Piaţa Iancului, pregătită să fie şi mamă, şi tată pentru micuţa Lara Maria, în vârstă de un an şi jumătate.

Medic dermatolog la Centrul de Diagnostic şi Tratament “Victor Babeş”, tânăra aleargă, de la serviciu, direct la supermarket. Aşa au surprins-o fotoreporterii Click! vineri seara, în jurul orei 21.00: extrem de posomorâtă şi vizibil obosită, femeia a intrat într-un magazin cu mai multe sacoşe goale. N-a zăbovit mult pe la rafturi şi, după douăzeci de minute, a ieşit cu un coş plin-ochi.

Trei plase, două baxuri de apă şi unul de scutece s-a chinuit să bage în portbagaj, apoi s-a întors să cumpere fructe dintr-o piaţă. În timp ce Alina trage ca un salahor şi la serviciu, şi acasă, de partea cealaltă, soţului pare să-i convină situaţia de bărbat singur: nu are nici un păs!

Fotoreporterii Click! l-au surprins ieri, în jurul orelor 13.00, venind acasă dintr-o deplasare, probabil o vacanţă. Crişan nici nu a pus mâna pe bagaje, fiind ajutat de un valet de ocazie. Lihnit de foame, solistul a plecat val-vârtej de acasă în zona Eroii Revoluţiei, acolo unde locuiesc părinţii lui, iar aici a avut parte din nou de răsfăţ. Tatăl lui, deşi în vârstă, a ieşit în faţa casei şi i-a spălat maşina cu furtunul, cât timp el şi-a potolit foamea cu prânzul gătit de mămica. Ba mai mult, la plecare, a luat mâncare şi la pachet.

Contactată ieri telefonic, prima soţie a lui Cătălin Crişan se declară neutră în toată această problemă, dar şi-a amintit că şi ea a avut de tras atât în timpul căsniciei, dar şi la finalul ei. “Am fost 19 ani împreună, îmi pare rău că nu e fericit. El fiind artist, poate fi oricând o pradă uşoară pentru domnişoarele dornice de prosperitate şi faimă”, ne-a spus Lucia. Întrebată dacă a fost înşelată cu Alina în timpul căsniciei ei cu Cătălin, doamna doctor ne-a mărturisit, resemnată: “Cu un an înaintea divorţului, ea îl suna pe Cătălin la ore târzii. El era la baie, iar eu am văzut pe telefonul lui că era apelat de doctor Cupşa Budimex, deşi el nu fusese niciodată cu copiii la acel spital. După un timp, am făcut legătura cine era această doamnă doctor”.

Cântăreţul e la al doilea divorţ

Cătălin Crişan (46 de ani) a divorţat de Lucia Bubulac în 2009, după 14 ani de căsnicie, iar în numai 2 ani şi-a refăcut complet viaţa. Artistul s-a recăsătorit cu medicul dermatolog Ioana Alina Cupşa (36 ani) la sfârşitul anului 2010, când au făcut cununia civilă. Nunta lor a avut loc în vara anului 2011. În decembrie 2012, Alina l-a făcut din nou tată pe artist, aducând pe lume o fetiţă, Lara Maria. Interpretul mai are doi copii din mariajul cu Lucia, Daria (13 ani) şi Raris (10 ani). Relaţia cantautorului cu cei doi copii ai săi mai mari s-a răcit, după ce s-a recăsătorit cu medicul dermatolog. În timp ce Lucia Bubulac l-a acuzat că a uitat de cei doi copii ai lor, Cătălin Crişan s-a plâns că aceştia nu l-au sunat să-l felicite când a devenit iar tată. 

Mai multe