Ediție specială iUmor cu cele mai bune momente de «roast» din sezoanele 6 și 7

20 decembrie 2019 15:38   Vedete românești
Ultima actualizare:

În această seară, la iUmor, românii vor putea urmări o ediție specială cu cele mai bune momente de "roast” din sezoanele 6 și 7, în care invitaţii speciali au făcut glume fără milă pe seama juraților și a prezentatorilor show-ului. Andreea Marin, Barbara Isasi, Roxana Vancea, Emilia Bendeac, mama juratului iUmor, Chef Florin Dumitrescu, Carmen Tănase, Paula Chirilă, Andrei Bendeac, fratele lui Mihai, Oana Cosânzeana, sora Deliei, Marian Godină și Doina Teodoru vor face spectacol în această seară în ediția specială.

Marian Godină, poliţistul braşovean care a ajuns vedetă pe internet datorită modului simpatic în care povesteşte pe Facebook intervenţiile sale, a urcat pe scena iUmor cu emoții pentru a-i face o surpriză lui Cheloo:“Am venit la iUmor pentru Cheloo. Îl admir foarte mult și am primit încântat invitația de a urca pe scena iUmor. Am avut emoții de când am ajuns la platourile de filmare până când am ieșit de pe scenă, nu e un lucru pe care îl fac în fiecare zi”, a declarat Godină despre experiența pe scena iUmor.

În sezonul 6 iUmor, Mihai Bendeac a fost vizibil emoționat să o vadă pe mama lui pe scenă, luându-l la “roast”. Acum fratele lui, Andrei, a acceptat să facă glume pe seama lui Mihai: “Cred că m-am descurcat destul de bine, m-a ajutat și faptul că atunci când eram mai mic am mai participat la <<În puii mei>>. Acum am fost mai relaxat, nu mi s-a părut că am avut emoții, dar a fost ciudat că Mihai a avut, l-am simțit mai tensionat un pic. Știam de la început că Happy se va duce direct la Mihai, înainte de a intra era destul de debusolat, nu știa ce se întâmplă”. 

Oana Cosânzeana, sora mai mică a Deliei, este obișnuită cu scena din sutele de concerte la care merge, dar nu și cu scena iUmor, cea care i-a dat multe emoții: “Am avut mari emoții să urc pe scena de la iUmor. Am acceptat invitația în urma unui război pe care îl duceam cu mine, aveam frică de vorbit în fața unui public, mai ales să iau la <<roast>> nişte oameni dragi. Dar cu ocazia asta mi-am învins teama pe care o aveam. Știu că și Delia a fost emoționată pentru mine, tocmai pentru că știa de frica mea. Dar pe la jumătatea momentului ne-am relaxat amândouă și a ieșit un moment frumos!”.

Mai multe