Ei au ajuns celebri după ce au trecut prin trupa «Vouă»
Adrian Fetecău (59 de ani) rezistă în show-biz cu trupa lui, ”Vouă”, de mai bine de trei decenii. A fentat perioada comunistă, deşi făcea glume acide la adresa puterii, dar a reuşit să se menţină în top şi în democraţie. La ceas aniversar, Fetecău ne-a vorbit, într-un interviu de suflet, despre colegi, poante şi rivali.
Adrian Fetecău a prins gustul scenei încă de pe vremea când era student la Politehnică. Spre finalul studiilor, a înfiinţat trupa ”Vouă”, care a prins de minune, studenţii îngrămădindu-se cu miile la spectacolele organizate de el: ”Aveam succes, mai ales că făceam poante la adresa comunismului. Mă mir că nu ne-a legat nimeni sau să ne bage în dubă, mai ales că adesea râdeam şi de tabloul lui Nicolae Ceauşescu, acela în care i se vedea doar o ureche. Am trecut prin multe aventuri alături de colegii mei, fetele erau moarte după noi, dar prefer să nu spun mai mult căci acum suntem toţi oameni căsătoriţi”. Adrian este mândru că a promovat tineri talentaţi, care acum sunt mari vedete: ”I-am avut în trupă pe Victor Yila, profesor de franceză, pe actorii Vizante, Maria Buză şi Marinela Chelaru.
Dar au mai fost Gigi Ifrim şi Ionuţ Ciocea, pe care acum îi vedeţi în serialul ”Las Fierbinţi” (PRO TV), Tudorel Filimon sau Nea Popa, din ”La bloc” (PRO TV), şi Radu Gabriel din ”Pariu cu viaţa” (PRO TV). A fost o plăcere să lucrez cu ei, sunt foarte talentaţi, grupul meu a fost o rampă de lansare şi pentru Bodo, care mai apoi şi-a înfiinţat trupa «Proconsul», şi a dat lovitura cu piesa «Cerul». Era un tânăr talentat, cu o voce bună, cânta în spectacolele noastre”. Actorul şi-a fi dorit ca alături de vechii şi de noii colegi să realizeze un film, însă nu i-a fost aprobat proiectul: ”Avem un scenariu, am fi vrut ca pelicula să se numească «Report la categoria fericire», însă nu ne-a băgat nimeni în seamă, la concursuri. Acum toţi fac filme pentru marile festivaluri, ca să vâneze premii”. Fetecău nu este de acord cu umorul de pe micul ecran, prin urmare refuză să vizioneze show-urile tv: ”Este promovat, la greu, umorul de joasă speţă. Nu mă uit nici la concursul «IUmor», sunt prea puţini concurenţi talentaţi pe scenă, nu e nimic de râs”. Lui îi place totuşi competiţia şi chiar are cuvinte de laudă la adresa rivalilor de la ”Divertis” şi de la ”Vacanţa Mare”: ”Ne-am respectat între noi, ne-am intersectat puţin, fiecare fiind pe felia lui. Nu am făcut schimb de colegi, dar tare mi-ar fi plăcut să lucrez cu Gyuri Pascu, un om de o eleganţă rar întâlnită şi extrem de talentat şi ca actor şi ca solist. Decesul lui este o mare pierdere pentru umorul românesc”. Adrian Fetecău a susţinut de 8 Martie două spectacole gratuite, dar, în general, preţul unui bilet la show-urile trupei ”Vouă” este în jur de 30 de lei: ”Nu este foarte scump, măcar pleci cu zâmbetul pe buze, de la noi”, a mai adăugat el.
Naţional TV a reluat serialul «Baronii»
Liderul trupei ”Vouă” şi-ar dori să revină pe micul ecran, alături de colegii lui, însă, până acum nu i s-a deschis nici o uşă: ”Noi promovăm un umor social, cu administratorul de bloc, cu scandalurile dintre vecini, teme care rămân mereu în actualitate. Am realizat, în perioada 2006-2009, serialul ”Baronii”, la Naţional TV, iar cele 100 de episoade sunt difuzate şi acum în reluare, de luni până vineri, de la orele 12.15”, ne-a mai mărturisit Adrian, care este şi comentator de box. Este căsătorit şi are o fiică, Irina, în vârstă de 21 de ani, campioană naţională la tenis.