Ei sunt câștigătorii premiilor Gopo! Care au fost surprizele serii

27 martie 2018 14:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Gala Premiilor Gopo 2018, ediţia a 12-a, și-a anunțat marii câștigători pe scena Teatrului Național.

UPDATE

Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat pentru pelicula ”Un pas în urma serafimilor” 

Premiul pentru întreaga carieră a ajuns la George Mihăiță și Vladimir Găitan 

Premiul pentru cel mai bun regizor i-a fost acordat lui Daniel Sandu 

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal i-a revenit lui Vlad Ivanov 

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit Dianei Cavallioti 

Premiul pentru cel mai bun scenariu: Daniel Sandu, pentru filmul ”Un pas în urma serafimilor”

Premiul pentru cea mai bună imagine a ajuns la George Dăscălescu 

Premiul pentru întreaga activitate i-a fost acordat actriței Sanda Toma 

Premiul publicului a fost acordat pentru peliculele ”Octav” și ”Ghinionistul”

Premiul pentru întreaga activitate i-a fost acordat directorului de imagine IonPuiu” Marinescu

Premiul special al acestei ediții a ajuns la criticul de film Bujor Rîpeanu 

Premiul pentru cea mai bună muzică originală a fost câștigat de Nae Caranfil, Bogdan Dimitriu și Liviu Mănescu

Premiul pentru cel mai bun film european s-a acordat pentru pelicula ”Despre trup și suflet”

Premiul pentru cel mai bun film documentar s-a acordat pentru ”Planeta Petrila” 

Premiul pentru cel mai bun montaj a fost câștigat de Dana Bunescu, pentru filmul ”Ana, mon amour” 

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a ajuns la Ali Amir 

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost câștigat de Diana Spătărescu

Premiul pentru cel mai bun film de debut a fost câștigat de Daniel Sandu pentru pelicula ”Un spate în urma serafimilor” 

Premiul pentru cele mai bune costume a ajuns la Doina Levintza și Doina Bucur 

Premiul Gopo la secțiunea ”Tânără speranță” a fost câștigat de Ștefan Iancu 

Premiul Gopo pentru cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură se duce către: Cătălin Ciutu, Dana Roșeanu și Iulia Roșeanu

Evenimentul care răsplătește anual performanța cinematografiei din România şi reuneşte cele mai mari nume ale celei de-a şaptea arte se desfăşoară în Sala Mare a Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București . Gazde pe covorul roşu vor fi Camelia Văcaru şi Marius Constantinescu.

“Un pas în urma serafimilor”, în regia lui Daniel Sandu, are cele mai multe nominalizări, iar pentru roluri secundare în filme se duelează Adrian Văncică şi Gheorghe Ifrim, colegi în “Las Fierbinţi. Printre cei care vor urca pe scenă pentru a înmâna mult-râvnitele statuete Gopo, create de artistul Adrian Ilfoveanu, se regăsesc artiști consacrați precum Gheorghe Visu, Dorel Vișan, Simona Bondoc, Manuela Hărăbor, Marius Florea Vizante, Pavel Bartoș, Oana Sârbu, dar și tineri actori ca Nicoleta Hîncu, Mihai Smarandache, Paul Cimpoieru, Silvana Mihai, Cezar Grumăzescu, Dana Rogoz, Ela Ionescu, Florentina Năstase sau Dana Marineci. Din programul serii nu vor lipsi Premiul pentru Întreaga Carieră - oferit actorilor George Mihăiță și Vladimir Găitan de Primăria Municipiului București prin Arcub, și Premiul pentru Întreaga Activitate – acordat actriței Sanda Toma și oferit de Apa Nova București.

La categoria “Cel mai bun film (lungmetraj)” au intrat în cursă pentru trofeul Gopo “6,9 pe scara Richter” (regia Nae Caranfil), “Breaking News” (regia Iulia Rugină), “Fixeur” (regia Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (regia Emanuel Pârvu) şi “Un pas în urma serafimilor” (regia Daniel Sandu).

La categoria “Cel mai bun regizor”, în competiţie au intrat Nae Caranfil, Călin Peter Netzer, Iulia Rugină, Adrian Sitaru

şi Daniel Sandu.

La categoria „Cea mai bună actriţă într-un rol principal” participă Diana Cavaliotti (“Ana, mon amour”), Voica Oltean (“Breaking News”), Ela Ionescu (“Dimineaţa care nu se va sfârşi”), Cristina Flutur (“Hawaii”) şi Ofelia Popii (“Portrete în pădure”).  

La categoria „Cel mai bun actor în rol principal”  participă Mircea Postelnicu (“Ana, mon amour”), Andi Vasluianu (“Breaking News”), Tudor Aaron Istodor (“Fixeur”), Alexandru Potocean (“Mariţa”), Şerban Pavlu (“Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor”) şi Vlad Ivanov (“Un pas în urma serafimilor”).

La categoria „Cea mai bună actriţă în rol secundar” au fost nominalizate Carmen Tănase (“Ana, mon amour”), Simona Bondoc (“Aniversarea”), Diana Spătărescu (“Fixeur”), Rodica Lazăr (“Hawaii”) şi Ana Ciontea (“Mariţa”).

La categoria „Cel mai bun actor într-un rol secundar” sunt nominalizați actorii Emanuel Pârvu şi Lucian Ifrim (“Aniversarea”), Adrian Văncică (“Ultima zi”), Ali Amir şi Ilie Dumitrescu Jr. (“Un pas în urma serafimilor”).

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din profesionişti din domeniu – Nap Toader (regizor), Iuliana Tarnoveţchi (producător), Barbu Bălăşoiu (operator), Radu Corciova (scenograf), Gabriela Albu (exploatant) şi criticii de film Irina Margareta Nistor, Cătălin Olaru, Cristian Mărculescu, Angelo Mitchievici şi Ion Indolean.

Mai multe