El e «mânuţa norocoasă» a Loteriei

4 decembrie 2017 20:13   Vedete românești
Ultima actualizare:

Prezentatorul emisiunii “Lozul cel mare” de la TVR 1, Alexandru Croitoru, face fericiţi mii de români, care au şansa să se îmbogăţească la Loto. Ultima dată s-a întâmplat chiar duminică, când s-a câştigat potul cel mare la 6 din 49, pentru a şasea oară în acest an.

Lui Alexandru Croitoru (31 ani) i se mai spune „Mister 6/49” sau „mânuţa norocoasă a Loteriei”, pentru că a făcut mii de români fericiţi în cei peste 10 ani, de când prezintă emisiunea de duminică „Lozul cel mare”, la TVR1, alături de Irina Mohora. Alex se consideră de fel un om norocos. Nu are voie să joace la Loto, fiind angajat al Loteriei, dar şi-a mai încercat şansele peste hotare, în vacanţe, şi a avut succes. Consideră că cel mai mare premiu câştigat vreodată sunt soţia lui, Alexandra, cu care şi-a unit destinele la începutul lunii noiembrie, după 8 ani de relaţie, şi copilul lor, Alexandru Daniel, în vârstă de un an. ”Nu am cum să nu mă consider norocos, mai ales că meseria mea este norocul. Dar oricum, cea mai mare bucurie, pentru mine personal, e aceea când vine omul şi ridică premiul şi îl văd fericit, când i se citeşte bucuria în ochi, când încasează CEC-ul şi i se schimbă viaţa”, a mărturisit pentru Click! prezentatorul Alexandru Croitoru, care este şi directorul de marketing şi vânzări la Loteria Română.

Duminică, 3 decembrie, s-a câştigat premiul la categoria I la Loto 6/49, în valoare de peste 1,37 milioane de euro. ”Premiul a fost câştigat duminică, la o agenţie din Constanţa, preţul biletului fiind de numai 18,10 lei. Începând de joia aceasta, se va suplimenta categoria I de la 6/49, cu câte o sută de mii de lei pentru fiecare tragere”, ne-a precizat Alexandru.

Mai multe