El e noul bărbat din viaţa Mădălinei Ghenea? Ce s-a distrat românca cu el la o petrecere

13 martie 2015 19:21   Vedete românești
Ultima actualizare:

După câteva zile petrecute pe pământ românesc, Mădălina Ghnea s-a întors la viaţa ei din lumina reflectoarelor. Olteanca a fost zilele trecute invitată la petrecerea prilejuită de premiera seraialulul "The Royals". A ajuns la New York pentru o seară de pomină.

Mădălina Ghenea nu duce lipsă de pretendenţi. Românca s-a distrat copios la o petrecere în New York cu ocazia premierei serialului "The Royals". S-a afişat cu un tânăr cu care toată seara a schimbat mai mult decât amabilităţi. Cei doi s-au fotografiat împreună şi păreau că se simt foarte bine unul în compania celuilalt. Bărbatul cu care Mădălina Ghenea a apărut la petrecere este un publicist ce se învârte în cercul celebrităţilor din lumea filmului.

Nu este pentru prima dată cânn Shane Kidd şi Mădălina Ghenea sunt fotografiaţi împreună. Primăvara trecută, cei doi s-au întâlnit la un eveniment similar care a avut loc tot la New York. Şi de data aceasta frumoasa actriţă româncă a fost remarcată de acelaşi publicist care nu a mai scăpat-o din ochi toată seara. Nici nu este de mirare că s-a întâmplat aşa, Mădălina fiind o adevărată apariţie. A purtat o rochie mulată cu spatele gol şi i-a făcut pe bărbaţi să se învârtă în jurul ei.    

Mai multe