Ele scriu la Bacalaureat cu mâinile mutilate!

28 iunie 2015 22:57   Vedete românești
Ultima actualizare:

Emoții mari pentru solistul Adrian Enache (49 de ani) și designerul Rita Mureșan (42 de ani), ale căror fete dau luni (29 iunie) primul test scris la examenul de Bacalaureat, la proba de Limba şi literatura română.

Diana (18 ani), fiica lui Adrian Enache, și Rebeca, fiica Ritei Mureșan, s-au pregătit din greu şi cu emoţii pentru acest moment, pentru că ambele au probleme cu mâna dreaptă.

Fata cea mare a creatoarei de modă a trecut prin 6 operații, fizioterapie și recuperări, după ce în anul 2005 a sărit să prindă un blat din marmură de 80 kg, care era să strivească un copil, în holul unui hotel din Bucureşti. Blatul respectiv i-a strivit fetei mâna, însă Rita a făcut tot ce i-a stat în puteri să-şi vindece copila. Și fata lui Enache are emoții pentru probele scrise, mai ales că la ea accidentul a fost recent, pe 5 iulie 2014.

Diana a rămas cu mâna mutilată după ce a încercat să se apere de cuţitul portarului libanez Ali Kanaan. ”E mai greu la probele scrise, dar Diana e puternică. A învățat, este pregătită și sper să se încadreze în timp cu scrisul”, ne-a spus Enache.

Fata Ritei a terminat liceul cu note mari și a fost acceptată la foarte multe facultăți din SUA, dar ea a ales să studieze Chimie Genetică la Vassar College, situat în Hudson Valley, în apropiere de New York. «E un amalgam de sentimente: mândrie, fericire și tristețe. Niciodată n-am stat atât de departe de fiica mea. Va pleca în august și o voi vedea doar în vacanțe», ne-a spus Rita.

Bacalaureat 2015 Subiecte Geografie, Chimie, Fizică, Biologie

Mai multe