Elena Cârstea: «Mă întorc în America, mi-e dor de fete şi de soţ»
Solista, care în urmă cu zece ani îi etichetase pe bărbaţi drept ”mitocani”, s-a stabilit de zece ani în America, la Miami, însă în urmă cu trei săptămâni dorul de casă a copleşit-o, astfel că a revenit în ţară.
Elena Cârstea (54 de ani) a bifat miercuri seară un eveniment monden, deschiderea unui spaţiu cultural, unde s-a întâlnit cu prieteni vechi precum Ovidiu Lipan Ţăndărică, pictorul Marcel Thiele sau Mircea N. Stoian, fost concurent la „Ferma Vedetelor”. Cei doi s-au bucurat de revedere şi s-au pozat împreună. „Mă întorc mâine (joi, n.r.) în SUA, îmi e dor de fete, de soţ, de aceea mă întorc acasă. Fetele m-au tot sunat să mă întorc repede, mai ales fata cea mare, Sanda, care a terminat stagiul militar, şi avem de povestit”, ne-a spus artista.