Elena Cârstea, regim draconic pentru a plăti datoria

1 octombrie 2009 17:12   Vedete românești
Ultima actualizare:

Pentru că orice bănuţ contează, familia acesteia a început să facă economie drastică.

Îndrăgita solistă Elena Cârstea trece acum printr-o situaţie extrem de dificilă din punct de vedere financiar. Cântăreaţa trebuie să plătească cât mai curând datoria pe care o are la spitalul unde luni a suferit operaţia de anevrism cerebral, datorie ce se ridică la fabuloasa sumă de 40.000 de dolari.

Cum soţul ei, Glenn, abia dacă mai ajunge acasă cu 2.000 de dolari pe lună, în condiţiile în care înainte de criză câştiga mai bine de 5.000, orice bănuţ contează.

„Niciodată nu am crezut că vom ajunge în situaţia în care să avem nevoie să fim ajutaţi cu bani. Este o situaţie jenantă, dar nu avem ce face. Dacă mă credeţi, când am fost să o iau pe Elena din spital, nu m-a lăsat inima să dau 50 de dolari pe un buchet de flori. M-am gândit că banii ăştia mai bine îi ţinem pentru ceva absolut necesar. Chiar şi la mâncare facem economie, ce să mai vorbesc de haine sau alte distracţii", ne-a spus Profira Cârstea, cu vocea tremurândă.

A scos doar 4.000 de euro din album

Pentru a strânge banii necesari operaţiei de anevrism cerebral, Elena Cârstea a scos pe piaţa muzicală din România un album "best of", care, din nefericire, nu i-a adus decât 4.000 de euro.

Ovidiu Komornyic a încercat să facă o chetă printre artiştii români, însă fără rezultat.

Mai multe