Elena Gheorghe, talie de viespe după ce a născut

23 iulie 2017 20:32   Vedete românești
Ultima actualizare:

Când le vezi, prinzi curaj să faci copii! Câteva domniţe din showbiz au demontat toate miturile legate de sarcină şi au arătat că poţi fi şi mămică, şi bombă-sexy. Uluitoare este silueta Elenei Gheorghe, care pe 15 iulie a născut o fetiţă, iar acum arată ca un fotomodel de podium.

“Cum de arăţi atât de bine?”, “Tu sigur ai născut?”, “Ce ai mâncat în timpul sarcinii?”. Sunt doar câteva dintre întrebările pe care fanii Elenei Gheorghe (31 de ani) i le-au adresat solistei pe reţelele sociale, după ce frumoasa mămică s-a pozat în pantaloni scurţi şi cu abdomenul la vedere. Într-adevăr, silueta este uimitoare, ţinând cont că Elena a născut pe 15 iulie şi, la nici 10 zile de la eveniment, ea arată ca trasă prin inel.

Cântăreaţa şi-a dezvăluit secretele încă din timpul sarcinii. “Nu am avut pofte, am avut o dietă echilibrată şi am făcut masaj o dată pe săptămână”, povestea Elena, care nu s-a îngrăşat mai mult de 6 kilograme. Ea a adus pe lume o fetiţă, pe care până la botez o alintă Bebelinda. “Se va numi Nicole, este un nume ales de frăţiorul ei, Nicholas (5 ani şi jumătate)”, a mai spus vedeta. Ea nu e însă singura mămică celebră care arată de milioane după naştere.

Diana Bart (35 de ani) a născut o fetiţă pe 20 mai, dar a fost activă până în ultimul moment al sarcinii. Deviza ei, “nu trebuie să mănânci pentru doi”, a funcţionat perfect, aşa că vedeta Prima TV se va întoarce subţirică la serviciu, la emisiunea “Focus Magazin”, pe care o prezintă alături de Alexandru Constantin.

Şi buna ei prietenă, Anca Sînă Serea (36 de ani) este un etalon în categoria mămicilor sexy, mai ales că ea are cinci naşteri la activ: Noah (4 ani şi jumătate), Ava (3 ani), Moise Petru (un an şi două luni), David (15 ani) şi Sarah (9 ani).

Andreea Mantea (30 de ani) a născut în mai 2015, însă nici atunci nu a purtat haine XL, fiind una dintre mămicile norocoase. Vedeta de la Kanal D are un băieţel, pe nume David.

Amalia Enache, sexy la plajă

Rare sunt imaginile cu Amalia Enache (40 de ani) îmbrăcată sumar! Știrista de la PRO TV s-a lăsat fotografiată în costum de baie în vacanța petrecută în Spania, alături de fiica ei, Alma, care luna viitoare va împlini un an. “Am slăbit pentru că așa a vrut organismul meu să reacționeze. Acum am 54 kg. Am slăbit cam 20 kg. Nu am un merit în această poveste. Mănânc absolut orice și mai mult decât de obicei. Nu am grijă la alimentație”, povestea Amalia Enache pentru PRO TV.

Ilinca Vandici a născut duminică un băiețel

De duminică, și Ilinca Vandici a intrat cu dreptul în rândul mămicilor sexy. Vedeta de la Kanal D a născut un băiețel. Conform wowbiz.ro, bebelușul a venit pe lume prin cezariană și a avut la naștere 3,9 kg și 53,5 cm, primind nota 10 din partea medicilor. Ilinca și soțul său, Andrei Neacșu, s-au pregătit de mult pentru venirea pe lume a fiului lor, ba chiar s-au gândit și la numele acestuia: „Îl va chema 100% Ioan, ca pe tata”, declara Ilinca.

Mai multe