Elena Gheorghe, vacanță romantică la Roma cu soțul ei!

8 aprilie 2016 16:44   Vedete românești
Ultima actualizare:

După ce și-a lansat piesa "Antidot", Elena Gheorghe a plecat într-o mini vacanță la Roma, împreună cu soțul ei, Cornel. Cântăreața a vrut să se relaxeze alături de partenerul sau de viață, măcar câteva zile, întrucât, de mai bine de patru ani, de când este mămica, ea nu a mai avut posibilitatea să plece cu bărbatul ei în străinătate.

E adevărat, a avut concerte în diverse țări, însă doar pentru distracție nu a avut timp până acum. Vacanța în Italia a fost de fapt un cadou făcut de Cornel de 8 Martie, iar vedetă a fost foarte fericită. De altfel, în cele patru zile, roșcata s-a simțit ca în Paradis. Elena și Cornel au vizitat celebrele Trepte Spaniole, Forumul Român, Colloseumul, de care artista a fost foarte impresionată, mai ales că tatăl ei este preot.

În plus, Elena nu a ratat Fontana di Trevi, în care a aruncat un bănuț și apoi și-a pus o dorință. Cel mai probabil să devină din nou mamă, să îi facă un frățior sau o surioară băiețelul sau, Nicholas, în vârstă de patru ani și jumătate.

Mai multe