Elena Merişoreanu şi-a recăpătat vocea după operaţie

11 octombrie 2018 19:27   Vedete românești
Ultima actualizare:

Elena Merişoreanu (69 de ani) zâmbeşte din nou! Îndrăgita artistă de muzică populară a revenit în forţă pe scenă după ce, la sfârşitul lunii iulie, a suferit o operaţie la corzile vocale.

“Sunt foarte fericită că mi-am revenit, o lună am făcut pauză vocală, nu am vorbit deloc. Am fost miercuri seara la Dinu şi la Deea Maxer la nuntă şi am cântat o melodie cu Dinu, a fost foarte frumos (n.r. şi-au reînnoit jurămintele la 10 ani de căsnicie). După toate problemele prin care am trecut, mi-am început activitatea de două săptămâni şi jumătate, am onorat cu brio toate spectacolele, am avut şi live de o oră”, a declarat Elena Merişoreanu pentru Click!.

La finalul lunii iulie, vedeta a avut probleme cu vocea din cauza aerului condiţionat. Doctorii au sfătuit-o atunci să ia o pauză de la cântat, o perioadă de timp, însă solista nu a respectat programul impus de medici şi a urcat din nou pe scenă, punându-şi în pericol vocea. 

Mai multe