Ellie White a aflat sexul copilului

13 februarie 2015 12:42   Vedete românești
Ultima actualizare:

Bucurie mare în familia cântăreţei Ellie White (30 de ani)! Deja mamă a unui băieţel superb, Mihai (2 ani), artista a aflat, recent, că acum este însărcinată cu o fetiţă.

Ellie White este în culmea fericirii! Însărcinată fiind în cinci luni, solista a aflat că poartă în burtică o fetiţă. Cântăreaţa a ţinut cu tot dinadinsul să împărtăşească bucuria şi cu prietenii virtuali.

Mama unui băiat, Ellie White va avea şi o fetiţă

“Este fetiţă! «Este fetiţă!», mi-a spus doamna doctor, în timp ce toţi ne uitam pe ecranul aparatului de ecografie. Ochii mi s-au umezit instantaneu! Deşi mă aflu la a doua sarcină, am fost compleşită de mari emoţii, aproape totul este diferit... toate trăirile sunt schimbate faţă de ceea ce am simţit la Mihăiţă", a mărturisit Ellie White, emoţionată, pe blogul personal.

"L-am strâns pe Doru de mâna şi am zâmbit fericită, credeam că am tot ce îmi doresc, însă acum viitorul a început să capete pentru mine un contur mult mai clar, parcă totul se aşează aşa cum trebuie. Ne făceam planuri să folosim şi câteva dintre hăinuţele şi jucăriile lui Mihăiţă, în cazul în care venea pe lume un frăţior. Însă, acum vizualizez deja hăinuţele roz, păpuşile şi cum o voi alintă aranjandu-i buclele… Ştiu că pare desprins dintr-un film, dar aşa mă simt acum!!!Deja prin minte îmi trecea o lista întreagă de nume frumoase din care să aleg. Mai sunt aproape trei luni şi jumătate până în momentul naşterii, însă bucuria de a avea o familie atât de frumoasă mă însoţeşte zi de zi. Un băieţel, o fetiţă şi un viitor soţ care mă fac cu adevărat fericită!”, a mai scris Ellie White.

Ellie White, împlinită pe plan personal

Artista va aduce pe lume cel de-al doilea copil la sfârştiul lunii mai. Ellie White şi logodnicul ei, Doru Tincă, mai au un băieţel, Mihai. Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, cei trei au petrecut un concediu de vis în Malaga, sudul Spaniei, acolo unde s-au distrat pe cinste.

Mai multe